Acasă Focus Agricol „Târgul pâinii” organizat în cadrul Zilei Satului Românesc

„Târgul pâinii” organizat în cadrul Zilei Satului Românesc

de A

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită în perioada 22 -24 septembrie 2023 la cea de-a treia ediție a „Târgului pâinii”, în cadrul căruia se va marca „Ziua Satului Românesc”. Evenimentul va avea loc în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Şos. Pavel D. Kiseleff nr. 30, București.

Începând cu anul 2020, țara noastră celebrează în ultima duminică a lunii septembrie „Ziua Satului Românesc”, potrivit Legii nr.44/2020.

Bunătățile realizate de micii producători, înregistrate pe sisteme de calitate europene, produse montane sau ca produse atestate tradițional vor încânta consumatorii de toate categoriile de vârstă, motiv pentru care organizatorii așteaptă cât mai mulți vizitatori pentru a alege din produsele agroalimentare românești aduse din majoritatea zonelor țării.

„Produsele și preparatele pe care le veți găsi la Muzeul Național al Satului reprezintă tradiție, muncă, dedicare, pasiune. Sunt realizate de oameni gospodari, pe care îi apreciez și îi respect pentru efortul lor și, pentru aceasta, trebuie să fim alături de ei, să îi incurajăm să ducă mai departe aceste frumoase tradiții și să le aducă în mijlocul consumatorilor. Mergeți la acest sfârșit de săptămână la Târgul Pâinii și consumați produsele românești!”, a declarat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.

„Lumina lină a toamnei va accentua culorile „pâinii noastre cea de toate zilele″, la Muzeul Satului. Vă așteptăm să gustați pâinea si vinul la noi la muzeu, în jurul bisericii Turea și să simțiți profunzimea acestor simboluri creștine pe care, toamna la muzeu ni le aduce în dar”, declară conf. univ. dr. Paula Popoiu, director general al Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, din București.

La acest eveniment se estimează că oferta va fi de peste 100 de produse atestate tradițional din cele peste 750 produse înregistrate în Registrul Național al Produselor Tradiționale din județele Alba, Botoșani, Brașov, Galați, Iași, Mureș, Prahova, Sibiu, Suceava, Vâlcea, Ilfov și București.

Oferta operatorilor economici care obțin aceste produse bazate pe rețete transmise din generație în generație este diversificată din categorii precum panificație și patiserie, produse din carne, produse lactate, produse din pește, legume – fructe, băuturi spirtoase și multe altele.

Categoriile de produse agroalimentare, pe regiuni geografice, care vor fi disponibile la „Târgul pâinii” de la Muzeul Național al Satului:

Din Muntenia:

  • Județul Argeș – primul brand înregistrat al României pe un sistem de calitate european Indicație Geografică Protejată (IGP)– Magiun de prune Topoloveni, alături de conserve din fructe și legume fără aditivi alimentari, fără zahăr adăugat și fără conservanți, o colecție variată de gemuri, dulcețuri și zacuscă etc.
  • Tot din Argeș, tradiționala turtă dulce – bucuria copiilor – va fi în variate forme sau chiar din personaje inspirate din lumea poveștilor (Hansel și Gretel, Albă ca Zăpada, Motanul Încălțat, Mica Sirenă, Cerbul de Aur etc.). Produsele se pot executa și la comandă, în diferite forme, în funcție de cerințe.
  • Din Dâmbovița, localitatea Voinești, pe lângă renumitele mere de vară, vor fi disponibile și sucurile fără conservanți sau zahăr adăugat, de la MereRo.
  • Cozonac proaspăt, plăcinte, bomboane fondante și șerbet de casă cu diferite arome naturale (lămâie, portocale, vanilie, cacao etc), realizate după rețetele vechi din satele dâmbovițene
  • De la Păstrăvăria Bușteni, diverse sortimente de păstrăv crescut în păstrăvăria proprie cu apă provenită din răul Zamora, înregistrate ca produse montan precum: Păstrav Zamorean, Păstrav zamorean Morcovit, păstrăv jăruit, Păstrăv Prăvălit și Proțăpit, Păstrăv în zamă de roșii, Tocană de păstrăv cu legume, Tocană de păstrăv jăruit cu legume, Păstrăv murărit pe zamora, Păstrăv în osâză de legume, Pate de ficat de păstrăv zamorean , Fluștuc de păstrăv-Curcubeu. Păstrăvăria Bușteni
  • Preparate și conserve din județul Teleorman făcute după rețetele bunicii
  • Diverse sortimente de miere și produse ale stupului din comuna Stănești, județul Giurgiu, și legume proaspete de sezon – roșii, castraveți, ardei, varză, dovlecei, fasole, vinete ale unei cooperative agricole din comuna Stănești.
  • Producătorul de flori din comuna Drajna, județul Călărași, va aduce flori de sezon – crizanteme, tufănele, cactuși etc.

Din Oltenia:

  • Trei producători vor fi prezenți din județul Olt, astfel: din comuna Rotunda -un producător care păstrează tradiția veche locală a presării la rece a semințelor de floarea soarelui, prin ulei presat la rece simplu sau cu mirodenii, din comuna Drăghiceni, un apicultor cu noua producție de miere și produse ale stupului, iar din comuna Vădăstrița un producător de legume cu tomate, varză, castraveți, usturoi, ceapă, vinete, ardei gras și kapia etc.
  • Din județul Vâlcea, vor fi disponibile produse tradiționale atestate din categoria băuturilor spirtoase: ”Țuică Tăria lui Cătălin” și ”Rachiu din fructe Tăria lui Cătălin”, dar și băutura spirtoasă care urmează etapele înregistrării ca indicație geografică pe un sistem de calitate Țuică Sordony de Horezu.

Din zona Moldovei (Botoșani, Bacău, Iași, Vrancea și Galați) vor fi aduse produse cu atestate de produse tradiționale din categoria produselor din carne, din lapte, în urma procesării legumelor și fructelor, dar și alte produse cum ar fi miere, miez de nucă, prune afumate de Vrancea, struguri, must.

Astfel,

  • din Botoșani, Sat Tocileni, comuna Stăuceni, cumpărătorii pot alege produse atestate tradițional precum Cozonac Domnesc, Poale în Brâu cu brânză dulce sau brânză sărată, alivenci moldovenești sau Dulceața de trandafiri Deliciul Mihaelei, Siropul de trandafiri deliciul Mihaelei sau Oțetul de trandafiri Deliciul din plantațiile de trandafiri din comuna Manoleasa.
  • Din județul Galați, de la un integrator de la materie primă până la procesare, va fi disponibilă o gamă variată de produse atestate tradițional: Costiță afumată Ilinca, Cotlet Haiducesc a lui Zamfir, Cârnați porc a lui Ignat, Cârnați de porc Zimbria în Untură, Cotlet Zimbria în untură, Jumări Zimbria, Jambon Zimbria în Untură, Jambon Zimbria, Mușchiuleț de porc Ilinca, Pipet haiducesc Zimbria, Purcel Copt la jar Zimbria, Salam Zimbria
  • Din județul Suceava, patru producători din mediul rural: din comuna Voitinel, produse ale stupului, din Câmpulung Moldovenesc – gemuri, dulcețuri și zacuscă, produse atestate tradițional din categoria brânzeturilor, din comuna Verești – telemea văcuța Ica, cașcaval văcuța Ica, urdă văcuța Ica, caș văcuța Ica.
  • Din Bacău: o varietate de sucuri din satul Viișoara.
  • Județul Iași va fi prezent cu patru producători, care vor aduce pâine, prăjituri și produse proaspete de patiserie din comuna Probota din comuna Țigănași, produse din carne atestate tradițional marca “Carmangeria cu Gust”, – Pastramă Țărănească, Costiță Afumată, Cârnați Gustul Bunicii și din comuna Aroneanu – tăiței și paste făinoase cu ouă de prepeliță.
  • Totodată, vinuri de calitate superioară cu denumire de origine controlată (D.O.C) din Podgoria Cotnari, care face parte din regiunea viticolă a Podișului Moldovei, una dintre cele mai renumite podgorii ale Europei, precum vinuri cu Indicație Geografică albe, roșii, roze, vinuri liniștite și vinuri spumante vor putea fi achiziționate în cadrul Târgului.

Din județul Brașov, sat Rotbav Cooperativă Agricolă ȘMAG DIN ȚARA BÂRSEI-GUSTURI LOCALE, sub marca „Ferma Cățean” produse atestate tradiționale- telemea de vacă; urdă; cașcaval; caș proaspăt/afumat; brânză de burduf, iar din județul Caraș Severin – un procesator de legume-fructe, din județul Mureș, comuna Albești – produse tradiționale ca Pită de casă cu cartofi – produs natural de la Boianu, Chec de casă de la Boianul, Colac cu nucă de la Boianul, iar din județul Sibiu producătorii vor aduce produse din carne, lapte și produsele stupului.

Din București-Ilfov, se vor regăsi preparate atestate tradițional din produse din carne sub marca Gusturi Meșteșugărești – mușchi file de porc afumat, ceafă de porc afumată din podul bunicii, piept de porc afumat, slănină, caltaboș țărănesc, tobă țărănească, cârnați măcelărești, cârnați țărănești, lebăr țărănesc, produse apicole sau produse din cultura de lavandă.

Din Registrul Național al Produselor Montan (RNPM), din județul Cluj, localitatea Gilău, situată în zona montană, vor fi expuse, spre comercializare, din categoria miere și produse ale stupului  – miere de tei miere de salcâm, miere polifloră, miere de munte, miere de zmeură, miere de cireș, miere de iarbă neagră (negruș), miere de salcâm și măr, miere de mană (de pădure), polen crud, polen uscat de negruș, polen uscată.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.