Acasă Focus Agricol Scad cotațiile la grâu

Scad cotațiile la grâu

de A

Cotaţiile la grâu au scăzut marţi cu peste 1%, ajungând la cel mai redus nivel din ultima săptămână, după ce grâul rusesc ieftin a inundat piaţa, iar nava Resilient Africa a părăsit marţi portul Ciornomorsk din regiunea ucraineană Odesa încărcată cu 3.000 de tone de grâu, devenind astfel prima navă civilă care sfidează blocada militară impusă de Rusia în Marea Neagră la 20 iulie, transmit Bloomberg şi Reuters.

O altă navă comercială, Aroyat, se află în portul Ciornomorsk, încărcată cu grâu, având ca destinaţie Egiptul. Navele-cargo Resilient Africa şi Aroyat, ambele sub pavilionul Palau, au intrat împreună în Marea Neagră săptămâna trecută prin Bosfor pentru a încărca aproximativ 20.000 de tone de cereale destinate exportului către ţări din Africa şi Asia.

Aceste evoluţii vin după ce Rusia s-a retras la jumătatea lunii iulie din acordul încheiat în urmă cu an cu medierea ONU şi a Turciei pentru a permite exportul de cereale din trei porturi ucrainene din regiunea Odesa printr-un coridor maritim sigur în Marea Neagră.

În jurul orei 3:30 GMT, cel mai tranzacţionat contract pe grâu la Chicago Board of Trade era în scădere cu 1,4% până la 5,83 dolari per bushel, după ce atinsese cel mai redus nivel din 12 septembrie, în timp ce cotaţiile la porumb au înregistrat un declin de 0,4% până la 4,69 dolari per bushel, iar la soia boabe cotaţiile înregistrau un recul de 0,4% până la 13,11 dolari per bushel.

În plus, firma de consultanţă SovEcon estima că livrările lunare ale Rusiei se ridică la 4,9 milioane de tone în septembrie, faţă de 4,2 milioane anul trecut.

„O combinaţie între exporturile continue solide ale Rusiei şi posibilitatea exporturilor prin porturile ucrainene de la Marea Neagră afectează cotaţiile la grâu”, a apreciat Dennis Voznesenski, analist la Rabobank.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.