Ministerul Agriculturii a postat în secțiunea „Transparență decizională” procedura de implementare a Programului INVESTALIM prin care se stabilesc regulile generale aplicabile întreprinderilor care solicită ajutor de stat în baza Programului prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.65/2023 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare şi susținere a industriei alimentare INVESTALIM aferent perioadei 2023-2026.
Astfel, în cadrul procedurii sunt detaliate modalitatea de acordare a ajutorului de stat, condițiile generale privind plata ajutorului, respectiv indicatorii cantitativi și calificativi ai investiției, criteriile de stabilire a punctajului pentru întreprinderile solicitante, precum și regulile privind menținerea investiției finanțate.
Intensitățile maxime ale ajutorului atât pentru întreprinderile mari, cât și pentru întreprinderile mici și mijlocii, se stabilesc conform prevederilor Anexei proiectului de act normativ și nu pot depăși 70% din costurile eligibile ale proiectului de investiţie.
Prin Ordonanţa de urgenţă nr. 65/2023 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare şi susţinere a industriei alimentare INVESTALIM aferent perioadei 2023-2026, a fost instituită o schemă de ajutor de stat având ca obiectiv dezvoltarea regională pentru înfiinţarea sau dezvoltarea capacităţilor de producţie din industria alimentară, asigurându-se, în principal, următoarele:
a) reducerea deficitului comercial al sectorului agroalimentar prin realizarea unei producţii interne de bunuri alimentare competitivă pe piaţa internă şi externă;
b) stimularea investiţiilor în judeţele cu resurse agricole sau în judeţele mai puţin dezvoltate;
c) susţinerea modernizării tehnologice a capacităţilor de producţie existente, pentru a se preveni închiderea acestora;
d) asigurarea unui consum sănătos pentru populaţie, cu bunuri alimentare de calitate.
Programul INVESTALIM va fi derulat de către Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Bugetul maxim al Programului INVESTALIM pentru perioada 2023 – 2026 este de aproximativ 600 milioane euro (590 milioane euro), respectiv echivalentul a aproximativ 148 milioane euro anual (147,5 milioane euro).
Proiectul de Hotărâre a Guvernului poate fi consultat aici: https://www.madr.ro/proiecte-de-acte-normative/8434-proiect-hg-aprobare-investalim-2023-2026.html