Acasă Focus Agricol România cere prelungirea restricțiilor privind cerealele din Ucraina

România cere prelungirea restricțiilor privind cerealele din Ucraina

de A

Cinci state din cadrul Uniunii Europene, inclusiv România şi Polonia, au cerut Comisiei Europene prelungirea restricţiilor privind importurile de cereale din Ucraina, a anunțat ministrul polonez al Agriculturii, Robert Telus.

„Am semnat o declaraţie comună a cinci ţări – Polonia, Bulgaria, Ungaria, Slovacia şi România – privind prelungirea embargoului asupra importurilor de cereale din Ucraina în statele noastre până la sfârşitul anului”, a afirmat Robert Telus,

Ministrul Florin-Ionuț Barbu a participat miercuri, 19 iulie 2023, la Varșovia, la întâlnirea miniștrilor agriculturii din Polonia, Bulgaria (online), Ungaria, România, Slovacia. La reuniune a fost prezent și premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki. Tema principală a reuniunii a vizat situația de pe piețele agricole ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei și măsurile posibile pentru a asigura reguli corecte pentru fermierii din statele membre UE și țările candidate. Astfel, participanții au căutat o abordare comună pentru problemele cu care se confruntă fermierii din cadrul acestor state, ce va fi prezentată și susținută în următorul Consiliu AgriFish.

„Suntem hotărâți să-i sprijinim pe fermierii noștri să își valorifice corect producția și rezultatele muncii lor pentru a ne asigura tuturor securitatea alimentară. Fermierii români au fost puternic afectați de războiul din Ucraina, la fel cum au fost afectați și fermierii din statele din apropierea conflictului. Am încredere că împreună vom putea să ne susținem punctul de vedere în fața colegilor din celelalte state și în fața Comisiei, iar decizia va fi cea corectă pentru viitorul agriculturii europene și pentru securitatea alimentară a întregii Uniuni”, a declarat ministrul Florin Barbu.

La finalul reuniunii de la Varșovia, oficialii au semnat o declarație comună a miniștrilor agriculturii din Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia privind necesitatea prelungirii măsurilor preventive ale UE asupra importurilor de grâu, porumb, rapiță și semințe de floarea soarelui originare din Ucraina. De asemenea, prin această declarație, miniștrii au propus ca lista produselor care fac obiectul măsurilor preventive să rămână deschisă pentru a permite ca utilizarea acestora să răspundă eficient la probleme similare din alte sectoare decât cerealele și semințele oleaginoase.

Poziția comună a miniștrilor Agriculturii din Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia cu privire la situația dificilă continuă pe piețele agricole ca urmare a agresiunii ruse împotriva Ucrainei și necesitatea prelungirii măsurilor preventive ale UE asupra anumitor produse originare din Ucraina după data de 15 septembrie:

”Noi, miniștrii agriculturii din Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia, solicităm prelungirea măsurilor preventive introduse prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1100 al Comisiei din 5 iunie 2023 privind importurile de grâu, porumb, rapiță și semințe de floarea soarelui originare din Ucraina.

Măsurile preventive, care sunt în vigoare din luna mai a acestui an, au făcut posibilă reducerea presiunii asupra piețelor locale din țările noastre, permițând, în același timp, tranzitul mărfurilor ucrainene către piețele sale tradiționale din țările non-UE. În același timp, în cadrul așa-numitei Platforme Comune de Coordonare, se lucrează pentru îmbunătățirea tranzitului prin țările noastre și pentru căutarea de noi canale de transport prin UE. Această activitate se îndreaptă în direcția corectă, cu toate acestea, încă nu a ajuns la o stare care să permită exportul fără probleme a unor cantități suplimentare de mărfuri ucrainene care cu siguranță vor intra pe piețele țărilor noastre ca urmare a retragerii măsurilor preventive pe 15 Septembrie. În cazul nereînnoirii Inițiativei privind cerealele Mării Negre, termenul actual va cauza cu siguranță perturbări suplimentare ale pieței în țările noastre. Amploarea cantităților excedentare de cereale și alte produse agricole de pe piețele țărilor noastre va fi cunoscută abia după recoltare, care nu va fi finalizată până pe 15 septembrie. Cu toate acestea, pe baza primelor estimări, putem anticipa volumul crescut al recoltei din acest an în unele state membre. În cazul în care măsura preventivă nu este extinsă, aceasta va avea un impact profund în statele membre din prima linie asupra prețurilor și capacității de depozitare, care este esențială pentru recoltarea cerealelor. Prin urmare, considerăm că măsurile preventive ar trebui prelungite cel puțin până la sfârșitul anului.

În plus, considerăm că lista produselor care fac obiectul măsurilor preventive ar trebui să rămână deschisă pentru a permite ca utilizarea acestora să răspundă eficient la probleme similare din alte sectoare decât cerealele și semințele oleaginoase. Prin urmare, solicităm o analiză pozitivă a oricăror solicitări să extindă aria de acoperire a produselor a măsurilor preventive care, într-o procedură separată, au fost deja sau ar putea fi prezentate în viitor Comisiei.

Kiril Vatev, Ministrul Agriculturii și Alimentației al Bulgariei

István Nagy, Ministrul Agriculturii al Ungariei

Robert Telus, Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale al Poloniei

Florin – Ionuț Barbu, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale al României

Jozef Bíreš, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale al Slovaciei”

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.