Acasă Focus Agricol Pescarii ar putea primi compensații pentru efectele războiului din Ucraina

Pescarii ar putea primi compensații pentru efectele războiului din Ucraina

de A

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuț Barbu, a primit miercuri, la sediul MADR o delegație a Asociaţiei Naţionale a Producătorilor din Pescărie ROMFISH şi a Patronatului Peştelui din România.

Principalele teme ridicate de reprezentanții delegației care s-a întâlnit cu ministrul Florin-Ionuț Barbu au vizat: finanțările europene în contractele derulate prin POPAM, situația terenurilor neconcesionate pe care sunt amplasate amenajări piscicole aflate în administrarea Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, tarifele apei şi autorizațiilor/avizelor accesorii pentru acvacultură, birocrația, păsările ihtiofage, etc.

În privința problemelor ce vizează proiectele finanțate din fonduri europene, ministrul a dispus realizarea verificărilor de către Corpul de control cu privire la modul în care au fost elaborate și aplicate ghidurile solicitantului ale unor măsuri din Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime, aferent exercițiului financiar 2014-2020, în raport cu legislația europeană. Concluziile raportului Corpului de control vor reprezenta baza pentru aplicarea măsurilor legale în cauză.

În cadrul discuției, ministrul Florin Barbu a precizat că va propune Comisiei Europene acordarea unor forme de sprijin destinate sectorului pescuit și acvacultură pentru compensarea efectelor produse de războiul din Ucraina, în conformitate cu legislația în vigoare.

Un alt aspect discutat în cadrul întâlnirii a făcut referire la problemele cu care se confruntă sectorul pescăresc pentru luciul de apă aflat în proprietatea Administrației Naționale a Apelor Române. În această privință, ministrul a propus crearea unui grup de lucru între reprezentanții Ministerului Mediului și ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale ce se va formaliza prin intermediul unui ordin comun de ministru și în baza căruia vor avea loc întâlniri ori de câte ori situația o va impune, pentru a identifica soluțiile adecvate.

Totodată, ministrul a subliniat că unul dintre obiectivele sale prioritare vizează atragerea tuturor fondurilor europene destinate sectorului pescăresc prin Programul pentru Acvacultură și Pescuit (PAP) 2021-2027, ce dispune de o alocare financiară totală de 232 milioane euro.

În încheierea întâlnirii, oficialul MADR i-a asigurat pe cei prezenți de toată deschiderea sa pentru un dialog eficient în beneficiul acestui sector.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.