Acasă Stiri InterneDezvoltare rurala Sindalimenta se pregătește de proteste

Sindalimenta se pregătește de proteste

de L M

Consiliul Naţional al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară – Sindalimenta a decis să treacă la acțiuni de protest, dacă Guvernul va elimina facilitățile salariale de care beneficiază în prezent angajații din acest sector. Salariile din industria agroalimentară erau unele dintre cele mai mici din economia națională, generând impact negativ asupra funcționării domeniului. În aceste condiții, autoritățile au decis introducerea unor facilități salariale, fapt ce a mai echilibrat puțin situația.

„Consiliul Naţional al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară – Sindalimenta a luat decizia, în situaţia eliminării facilitaţilor salariale, să organizeze ample acţiuni de protest al căror calendar vă fi stabilit şi comunicat ulterior”, se arată într-un comunicat de presă al organizației, informează Agerpres.

Sindicaliştii din industria alimentară reamintesc că deficitul comercial cu produse alimentare al României a urcat anul trecut la peste 5,6 miliarde de euro, ceea ce a reprezentat o creştere cu 20% faţă de cel înregistrat în 2021. „Aceste statistici care ar trebui să dea de gândit noului guvern, dar sectorul industriei alimentare nu pare a fi o prioritate pentru acesta. În timp ce pentru sectorul IT, atât premierul Ciolacu, cât şi fostul premier Ciucă s-au grăbit să dea asigurări că nu se va umbla la facilităţile fiscale acordate angajaţilor de mai bine de 20 de ani, industria alimentară şi agricultura românească sunt din nou abandonate”, subliniază reprezentanţii Sindalimenta.

Potrivit unui comunicat semnat de Dragoş Frumosu, preşedintele Sindalimenta, „aceasta politica inconştientă promovata atât de incompetentul Guvern Ciucă şi continuată şi de Guvernul Ciolacu, va agrava situaţia economică şi financiară a României, iar în final cei care vor plăti, vor fi ca de fiecare data, salariaţii din sectorul privat. Eliminarea facilităţilor salariale din cele doua sectoare de activitate vor conduce la creşterea numărului şomerilor, la închiderea multor ferme şi societăţi comerciale şi la importuri de alimente din ce în ce mai mari”.

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, marţi, că se face o analiză cu privire la restructurarea facilităţilor fiscale anunţată de ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, referitor la sectoarele construcţiilor şi IT, subliniind că nu vor fi luate decizii „pripite”.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.