România ar putea realiza un proiect pilot în irigații, în cadrul planului REPowerEU, a anunțat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloș, pe pagina sa de Facebook. O delegație a ministerului de resort a convenit cu oficiali de la Bruxelles ca, prin REPowerEU, să fie făcut un astfel de proiect care să includă panouri solare flotante şi investiţii în echipamentele de pompare. În prezent, sunt controverse cu privire la REPowerEU, planul României nefiind încă depus la Bruxelles, după cum susțin reprezentanți ai partidelor guvernamentale.
„În urma discuţiilor de zilele acestea de la Bruxelles, am convenit să avem în REPowerEU un proiect pilot în irigaţii care să includă panouri solare flotante şi investiţii în echipamentele de pompare. Mai mult, sunt agreate voucherele pentru panouri solare şi o alocare specială pentru a asigura eficienţa energetică a locuinţelor sociale”, a scris ministrul Boloș pe pagina sa de Facebook.
Problema lipsei alocării de fonduri europene pentru sistemul de irigații a iritat și nemulțumit pe toată lumea, fiind un subiect de dispute politice între partide. Propunerea României, neacceptată de Bruxelles, prevedea panouri fotovoltaice peste canalele de irigații.
Ministrul a ținut să atragă atenția asupra implicării World Bank Europe and Central Asia, expertiza sa „dovedindu-se vitală pentru implementarea reformelor pe care România şi le-a asumat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă”.
„Suntem într-o perioadă în care provocările sunt tot mai complexe: mă refer aici la reforma pensiilor speciale, reforma sistemului public de pensii, reforma privind guvernanţa companiilor de stat sau reforma salarizării bugetare. Tocmai de aceea, avem nevoie de o relaţie mai strânsă, aplicată. Am avut o discuţie foarte productivă în acest sens cu doamna Gallina Andronova Vincelette, Country Director al Băncii Mondiale pentru Uniunea Europeană, căreia i-am propus să punem bazele unei colaborări şi pentru investiţiile şi reformele pe care le pregătim pentru REPowerEU. Reamintesc faptul că avem din partea Comisiei Europene 1,4 miliarde de euro pe care să îi investim pentru a produce energie sigură, durabilă şi la preţuri accesibile”, a subliniat Marcel Boloş.
O delegaţie a Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, condusă de ministrul Marcel Boloş, se află, în perioada 15-18 mai, la Bruxelles, subiectul central fiind modificarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.