Acasă Focus Agricol Comerţul UE cu produse agricole a ajuns la 424,7 miliarde euro

Comerţul UE cu produse agricole a ajuns la 424,7 miliarde euro

de A

Valoarea schimburilor comerciale (importuri plus exporturi) cu produse agricole între Uniunea Europeană şi restul lumii a ajuns în 2022 la 424,7 miliarde de euro, cu 77,5 miliarde de euro mai mult decât în 2021, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Anul trecut, UE a exportat produse agricole în valoare de 229,1 miliarde de euro şi a importat produse agricole în valoare de 195,6 miliarde de euro, generând un surplus de 33,5 miliarde de euro.

Între 2002 şi 2022, valoarea comerţului UE cu produse agricole aproape s-a triplat (de la 141,5 miliarde de euro la 424,7 miliarde de euro), echivalentul unei creşteri anuale medii de aproape 5,6%. În această perioadă, exporturile (5,9%) au crescut mai rapid decât importurile (5,4%).

Datele Eurostat mai arată că în 2022 Marea Britanie a fost principala destinaţie pentru exporturile de produse agricole ale UE (47,8 miliarde de euro sau 21% din total), fiind urmată de Statele Unite (13%, 29 miliarde de euro), China (7%, 15,2 miliarde de euro), Elveţia (5%, 11,5 miliarde de euro), Japonia (4%, 8,3 miliarde de euro) şi Rusia (3%, 7 miliarde de euro).

Tot în 2022, importurile UE de produse agricole au provenit în special din Brazilia (10%, 19,9 miliarde de euro), Marea Britanie (8%, 16,4 miliarde de euro), Ucraina (7%, 13,1 miliarde de euro), Statele Unite (6%, 12,3 miliarde de euro), China (aproape 6%, 10,8 miliarde de euro) şi Norvegia (5%, 9,3 miliarde de euro).

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.