Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat, sâmbătă, la Ploieşti, referindu-se la evoluţia agriculturii pe fondul valurilor de frig şi ninsori din ultima perioadă, că agricultura se desfăşoară sub semnul riscului, punctând că vor exista pierderi, aşa cum se întâmplă în fiecare an.
„Agricultura se desfăşoară sub zodia riscului. (…) Eu sunt un om care cunosc bine fenomenul agricol şi spun că, da, vom avea şi pierderi, cum avem în fiecare an, ştiindu-se că temperaturile scăzute afectează anumite specii de pomi fructiferi care înfloresc mai devreme, dar ne asumăm aceste pierderi”, a spus Daea, potrivit Agerpres.
Pe de altă parte, ministrul a precizat că, la acest moment, există cantitatea de apă necesară în sol pentru însămânţarea la timp a culturilor.
„Mă bucură tare mult că în ultima perioadă a plouat peste tot, în cantităţi diferite. Sunt zone ale ţării unde e o situaţie mai delicată, în partea de est a României, în mod deosebit, dar în general, la acest moment, avem cantitatea de apă necesară pentru desfăşurarea proceselor biologice ale plantelor şi pentru pregătirea patului germinativ, în aşa fel încât să însămânţăm culturile la timp”, a mai afirmat Daea.
Ministrul a mai spus că aprobarea de la Comisia Europeană pentru ajutorul destinat fermierilor afectaţi de secetă este aşteptat în zilele următoare şi, în maximum 35 de zile de la obţinerea aprobării, banii vor intra în conturile agricultorilor.
„Din data de 2 februarie anul acesta, am transmis la Comisia Europeană mecanismul pe care noi l-am agrementat la nivelul ţării pentru a lua aprobarea de la Comisie, întrucât este un ajutor de stat. Noi aşteptăm ca în zilele următoare să vină o asemenea aprobare. Avem actul normativ, vom da drumul pe calea aceasta de aprobare juridică, în aşa fel încât şi aceşti bani să vină pentru culturile care au fost afectate anul trecut şi au fost însămânţate în primăvara anului trecut. Sigur că în funcţie de aprobarea care va veni de la Comisia Europeană, de atunci apreciem noi că în jur de 30-35 de zile pot ajunge banii la fermieri”, a spus Daea, după întâlnirea cu reprezentanţii fermierilor care au protestat în Capitală.
Acesta a precizat că, pentru calamitate, suma prevăzută în documentul transmis Comisiei Europene este de 870 milioane de lei.
Fermierii au organizat vineri proteste în mai multe judeţe din ţară şi în Capitală, nemulţumiţi de soluţia găsită de Comisia Europeană la problemele şi dezechilibrele grave cu care se confruntă sectorul agroalimentar românesc, pe fondul distorsiunilor de piaţă cauzate de conflictul armat din Ucraina.