Acasă Focus Agricol Zarea preia Domeniile Dealu Mare și Vitis

Zarea preia Domeniile Dealu Mare și Vitis

de A

Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care producătorul de spumante şi spirtoase Zarea SA va prelua companiile Domeniile Dealu Mare SRL, Vitis Prod SRL și unele active ale Societății de Promovare a Vinului SRL. Astfel, Zarea va prelua 70% din capitalul social al companiilor Domeniile Dealu Mare și Vitis și o parte din activele Societății de Promovare a Vinului care constau în mărci comerciale și în curs de înregistrare, domenii web, conturile de social media, toate stocurile și activele fixe.

Zarea, înființată în anul 1912, produce băuturi alcoolice și are un portofoliu de peste 20 de branduri din categoria vinuri spumante, aperitive și băuturi spirtoase.

Cele trei companii preluate activează în producția și comercializarea de vinuri. Vitis administrează plantaţiile de vie, Domeniile Dealu Mare se ocupă de producţie şi cramă, în timp ce distribuţia este operată de Societatea de Promovare a Vinului.

În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei. Autoritatea va evalua această preluare în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.