Acasă Stiri economiceBanci & Asigurari Neonicotinoidele la Forumul APPR

Neonicotinoidele la Forumul APPR

de L M

Marea problemă a agricultorilor, la ora actuală, o reprezintă utilizarea neonicotinoidelor începând cu anul viitor. Dacă, la apariația deciziei Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) care pune capăt derogărilor folosirii neonicotinoidelor, fermierii și lumea științifică a reacționat, în cele din urmă și autoritățile și-au declarat poziția. Ministrul Agriculturii susține utilizarea în continuare a acestor produse interzise la nivelul UE, pentru că altceva nu există. Iar, în lipsa lor, producția de porumb și floarea soarelui sunt puternic afectate, România prezentând o situație specială în cadrul Uniunii. Înaltul demnitar și-a prezentat decizia la cea de-a VIII-a ediţie a congresului „De la fermieri pentru fermieri” al Forumului APPR.

„Un inginer agronom ca mine, un om cu răspunederea pe care o am, nu poate sta indiferent când o țară care cultivă mai mult de 4 milioane de hectare, porumb, floarea soarelui și sfeclă de zahăr, să nu aibă un baraj de protecție împotriva unor dăunători cărora nu le-am găsit leac. Decât prin existența unor substanțe”, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea, la congresul Forumului APPR.

„De aceea, decizia pe care am luat-o (n.r. – de a acorda derogăr la folosirea neonicotinoidelor pentru tratarea semințelor), și e corectă, este în folosul fermierilor și al agriculturii europene. Să vă explic. România este principala țară cultivatoare de porumb și de floarea soarelui și nu putea să rămână descoperită, în condițiile în care are această suprafață și să pună la grea încercare fermierii care asigură, în spațiul acesta politic și economic al Uniunii Europene, ceea ce-i trebuie lumii din punct de vedere alimentar. Lucrul acesta l-am făcut cu libertatea că fac bine și face bine pentru toți și pentru fiecare în parte”, a completat ministrul Agriculturii.

Fermieri: PNS, program suportabil

Planul Național Strategic, în forma sa finală, este un program suportabil, a declarat Theodor Ichim, vicepreședintele Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (APPR), la congresul asociației, organizat, joi, 23 februarie 2023.

La momentul aprobării PNS, în decembrie 2023, Forumul APPR a avut o reacție extrem de critică față de document, în special față de măsurile de mediu stabilite. Fermierii au contestat faptul că unele dintre aceste măsuri nu se puteau aplica, pentru că anul agricol, în România, deja începuse. Prin normele de aplicare adoptate, aceste neajunsuri au fost îndepărtate.

În noile condiții, „PNS nu va fi chiar atât de rău. Cu puțină deschidere și din partea noastră (n.r.r – a agricultorilor), vom putea accesa și încasa toți banii”, a punctat Ichim, care a ținut că atragă atenția că „toate demersurile făcute la Bruxelles trebuie susținute de către fermieri”.

Vicepreședintele Forumului se referea, de fapt, la acțiunile întreprinse de autorități pentru folosirea în continuare a neonicotinoidelor, în condițiile speciale ca și acum.

Susținere de la COPA-COGECA

De altfel, o susținere puternică vine și din partea COPA-COGECA, cea mai importantă asociație de profil din Uniunea Europeană, partener de dialog pentru Comisia Europeană.

„Nici noi nu suntem de acord cu decizia CJUE”, a declarat secretarul general al Copa-Cogeca, Pekka Pesonen, referindu-se la hotărârea Curții care arată că derogărire de la directivă nu sunt conforme cu legislația comunitară, deci și derogările de la utilizarea neonicotinoidelor nu sunt legale. „Trebuie să sprijinim autoritățile de la București”, a spus Pesonen, cu privire la demersurile începute de autoritățile române pentru folosirea în continuare a neonicotinoidelor, pentru semințele celor trebui tipuri de culturi: porumb, floarea soarelui și sfeclă de zahăr.

„Inventarul” eurodeputatului Carmen Avram

Europarlamentarul Carmen Avram a avut cea mai complexă intervenție.

„Vrem să cerem egalizarea subvențiilor”, a declarat parlamentarul Carmen Avram. Ea a ținut să precizeze că actualul context politic a creat premisele unei alianțe de conjunctură, când statele din estul și chiar centrul Europei ar putea avea același interes, de egalizare a subvențiilor agricole.

„Dintr-o dată, acum câteva săptămâni, comisarul pentru Agricultură a spus că <trebuie să rezolve această problemă complicată>”, a spus europarlamentarul, care a ținut să precizeze că a depus un amendament în Parlamentul European, iar rezoluția a fost votată. „Este momentul să forțăm cu vot politic”, a adăugar Carmen Avram.

De altfel, europarlamentarul a făcut un inventar al „provocărilor” care vor apărea. Prima pe listă este scăderea drastică a cantității de pesticide folosite. „Dosarul încă se află în discuții la Parlament. Există diferențe foarte, foarte mari în abordări: de la nicio schimbare, până la schimbări radicale”, a spus demnitarul.

Carmen Avram a atras atenția asupra Directivei privind emisiile industriale. „La capitolul mari poluatori au fost introduse vitele. În Parlamentul European se încearcă să se scoată, dar îndârjirea este foarte mare”, a spus Avram. „Dacă nu, ne putem aștepta la poveri fiscale mai mari, care pot duce la impact asupra culturii mari, prin scăderea cererii (n.r. – de cereale)”, a precizat parlamentarul.

Totodată, Carmen Avram a adus în discuție provocările legate de legislația referitoare la biodiversitate vizează „restaurarea naturii”, „adică redarea către natură a terenurilor luate. La noi poate fi vorba de Lunca Dunării”. Eurodeputatul a atras atenția asupra legislației referitoare la bunăstarea animalelor și a tehnicilor genomice. „Tehnicile genomice ar trebui discutate serios în România. Există decizie a CJUE care spune că produsele obținute prin tehnici genomice nu sunt organisme modificate genetic”, a precizat Carmen Avram.

Eurodeputatul român a adus în discuție și despăgubirile de război cerute inclusiv de agricultorii noștri. Aceaștia susțin că, din cauza cerealelor ucrainene, nu au putut să-și valorifice producția, înregistrând pierderi de venit. De altfel, fermieri din cinci state reclamă același lucru, solicitând compensații de la Comisia Europeană. „Comisarul pe Agricultură este dispus să debocheze Fondul de criză. Statele care solicită aceste compensații trebuie să depună cereri. Apoi urmează procedurile”, a completat Carmen Avram.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.