Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin intermediul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a efectuat plăți în valoare totală de 69.000.041,61 euro, către beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), în perioada 3 ianuarie – 16 februarie 2023.
Din totalul fondurilor plătite, 58.586.463,72 euro reprezintă contribuția Comisiei Europene. Sumele provin atât din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală – FEADR, cât și din Instrumentul de Redresare al Uniunii Europene – EURI. Diferența de 10,4 milioane de euro (10.413.577,89 €) reprezintă fonduri alocate din bugetul de stat.
Valoarea fondurilor decontate de AFIR include plățile efectuate pentru implementarea proiectelor de investiții, dar și plățile directe și compensatorii pentru măsurile de mediu și climă.
Fondurile publice nerambursabile sunt plătite ca urmare a cererilor de plată primite din partea fermierilor, procesatorilor, antreprenorilor și autorităților publice, în conformitate cu contractele de finanțare încheiate, după ce au fost verificate și autorizate la plată de AFIR.
”AFIR va efectua plăți în continuare pe măsură ce primește cererile de plată trimise de către beneficiarii investițiilor care sunt în derulare prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală”, anunță AFIR.