Acasă Stiri economiceBanci & Asigurari România recuperează 18,7 milioane de euro de la Comisia Europeană

România recuperează 18,7 milioane de euro de la Comisia Europeană

de L M

România recuperează peste 18 milioane de euro de la Comisia Europeană, în urma unui proces deschis în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). Este vorba de corecții aplicate de Comisie României pentru subvenții date în perioada 2017-2019 pentru bunăstarea porcilor. Sentința nu este definitivă, dar, după entuziasmul Ministerului Agriculturii și cel de Externe, șansele de schimbare a deciziei sunt minime.

Tribunalul Uniunii Europene a dat câștig de cauză României într-o acțiune inițiată de țara noastră privind anularea unei decizii a Comisiei prin care se aplicaseră statului român corecții financiare de peste 18,7 milioane de euro, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Agriculturii.

„Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale salută hotărârea Tribunalului Uniunii Europene care a dat câștig de cauză României, la data de 18 ianuarie 2023, în cauza T-33/21. Procesul în acest dosar a fost inițiat de România care a vizat anularea unei decizii a Comisiei Europene prin care au fost aplicate statului român corecții financiare în cuantum de 18.717.475,08 euro, pentru plăți efectuate în favoarea bunăstării porcinelor în anii financiari 2017-2019 din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013”, precizează comunicatul. Decizia CJUE vizează întreaga sumă de 18.717.475,08 euro.

„Hotărârea obținută este rezultatul foarte bunei colaborări dintre Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Reprezentarea juridică a statului român în cauza T-33/21 a fost asigurată de Ministerul Afacerilor Externe prin Agentul Guvernamental pentru Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Echipa de juriști implicată a fost alcătuită din Emilia Gane, agent guvernamental, Loredana Bațagoi, șef al Serviciului Contencios UE, și Oana-Cătălina Ichim, diplomat, experții Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale asigurând sprijinul tehnic în vederea pregătirii argumentației juridice a României”, a ținut să arate Ministerul Agriculturii.

Hotărârea Tribunalului UE nu este definitivă. Ea poate fi atacată cu recurs la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, completează comunicatul.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.