Acasă Stiri economiceBanci & Asigurari Grad de absorbție de 89% al fondurilor PNDR

Grad de absorbție de 89% al fondurilor PNDR

de L M

Aproape 90% din fondurile puse la dispoziția românilor pentru dezvoltare rurală au ajuns la beneficiarii proiectelor derulate prin PNDR 2014-2020 (Programul Național de Dezvoltare Rurală). Cei mai mulți bani au fost destinați proiectelor de utilitate publică.

„În total, AFIR a efectuat plăţi în valoare de peste 8,4 miliarde de euro pentru investiţii în agricultură şi pentru dezvoltarea mediului rural, cât şi pentru plăţi compensatorii (măsuri de mediu şi climă)”, se arată într-un comunicat de presă al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). „Menţionăm că, în cadrul acestei programări financiare, se pot face plăţi până la finalul anului 2025, având în vedere că aplicăm regula N+3 raportat la perioada de tranziţie, 2021 – 2022. Gradul de absorbţie a fondurilor europene acordate României pentru agricultură şi dezvoltare rurală prin PNDR 2014 – 2020 este în prezent de 89%”, a declarat Dorin Opreanu, directorul general al AFIR.

Potrivit comunicatului, în intervalul martie 2015 – martie 2021, au fost primite şi analizate 103.204 de solicitări de finanţare depuse de fermieri, procesatori, antreprenori şi autorităţi publice şi finanţate prin PNDR 2014 – 2020, în valoare de peste 12 miliarde de euro. Dintre acestea, Agenţia a încheiat contracte de finanţare cu 74.053 de beneficiari privaţi şi publici, prin care se acordă fonduri nerambursabile totale de 5,9 miliarde de euro.

Cele mai multe investiţii finanţate prin AFIR sunt cele realizate în cadrul submăsurii 6.3 Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici, respectiv 29.302 de fermieri au contractat peste 256 milioane de euro pentru dezvoltarea fermelor mici, dar şi prin submăsura 6.1 Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, în cadrul căreia 12.911 de tineri fermieri au contractat mai mult de 506 milioane de euro.

Potrivit sursei citate, cele mai multe fonduri au fost acordate de AFIR pentru 2.122 de investiţii în proiecte de utilitate publică, prin Măsura 7 Servicii de bază şi reînnoirea satelor în zonele rurale, valoarea totală a proiectelor însumând 1,43 miliarde de euro. Alte 871 de proiecte pentru dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii agricole, silvice şi de irigaţii au fost contractate prin submăsura 4.3 Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice, valoarea investiţiilor realizate în mediul rural fiind de 707 milioane de euro.

Totodată, AFIR finanţează cu fonduri de 1,3 miliarde de euro cele 2.483 de investiţii în exploataţii agricole şi pomicole, în cadrul submăsurilor 4.1 şi 4.1a, prin care s-a asigurat modernizarea şi dezvoltarea agriculturii din România.

În plus, prin intermediul Agenţiei, se finanţează aproximativ 700 de proiecte de modernizare şi dezvoltare a unităţilor de procesare agricole şi pomicole cu fonduri de 470 milioane de euro, contractate prin submăsurile 4.2, 4.2a şi schemele GBER şi de minimis aferente.

De asemenea, sectorul non-agricol a primit finanţare prin PNDR 2020 în valoare de 276 de milioane de euro pentru 3.080 de investiţii specifice activităţilor neagricole, contractate în cadrul submăsurilor 6.2 şi 6.4.

„Rezultatele finanțărilor acordate prin AFIR sunt vizibile peste tot în satele românești, prin eforturile conjugate ale beneficiarilor acestor fonduri, dar și ale angajaților Agenției. Absorbția efectivă a fondurilor alocate este una bună până în prezent, dar trebuie să păstrăm același ritm intens pentru a absorbi în totalitate aceste finanțări, atât de necesare fermierilor și investițiilor care să asigure o dezvoltare durabilă a mediului rural”, a declarat Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii, completează documentul.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.