Acasă Stiri economiceBanci & Asigurari Încă un program de sprijin pentru fermieri: „Rural Invest”

Încă un program de sprijin pentru fermieri: „Rural Invest”

de L M

Ministerul Agriculturii se pregătește pentru lansarea unui nou program, „Rural Invest”, prin care să fie asigurate garanțiile pentru producătorii agricoli care vor să ia credite, inclusiv pentru cei „nebancabili” în mod normal. Sfera domeniilor pentru care va fi asigurată garanția este destul de largă și ajunge și la achiziția de terenuri. Anunțul a venit din partea ministrului Agriculturii, Adrian Chesnoiu, în cadrul unei conferințe de presă la sediul partidului, dar nu a venit cu precizări privind proveniența veniturilor și condițiile de acordare a garanțiilor.

„Programul Rural Invest este un program de garanţii de stat care va fi implementat de Ministerul Agriculturii în parteneriat cu Fondul de Garantare a Creditului Rural (n.r. – FGCR), în perioada imediat următoare. Se încadrează în sfera celor patru programe pe care noi le-am gândit încă înainte de a intra la guvernare, împreună cu Consiliul Naţional al IMM şi în cazul nostru cu fermierii români, vizează acordarea unor garanţii de stat în valoare de până la 50% din creditul pe care fermierii îl accesează”, a declarat Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii, duminică, în cadrul unei conferințe de presă ținută la sediul PSD.

„Condiţiile vor fi cât mai aproape de ceea ce se întâmplă în realitate, astfel încât să poată să aibă acces şi fermierii mici care nu sunt bancabili, nu pot merge fără o garanție din partea FGCR la o bancă pentru a contracta credite. Lucrul acesta trebuie să intre în vigoare cât mai repede. Rural Invest l-am gândit astfel încât să acopere o paletă largă de fermieri”, a precizat ministrul.

Potrivit acestuia, „în agricultură, în momentul de față, se investește foarte mult”. „Ne dorim foarte mult ca fermierii să poată să-și refinanțeze creditele. Noi vorbim de credite prin acest program care au dobândă mică și putem să le oferim și un grant pe un cadru temporar de sprijin, până la 30 iunie, astfel încât ei să primească 10% din valoarea creditului sub formă de grant”, a precizat ministrul.

„O altă măsură vizează achiziţia de terenuri. Pentru că s-a vorbit foarte mult în ultimii ani despre ceea ce se întâmplă cu terenurile agricole. Am reuşit, printr-o lege inițiată de PSD în 2018 să limităm cumva vânzarea de terenuri către fonduri de investiţii speculative. Prin Rural Invest punem la dispoziţie fonduri pentru achiziţia de terenuri”, a declarat Adrian Chesnoiu.

Una dintre direcțiile programului se referă și la „integrarea producției primare, cerealele, din sectorul vegetar, în zootehnie, în procesarea acestor materii prime ca să producem valoare adăugată, să nu se mai înregistreze un dezechilibru între exportul de cereale şi importul de produse finite. Cum putem face asta? În primul rând să ajutăm industria alimentară să se retehnologizeze şi să se automatizeze, de aceea avem schemele de garantare pentru IMM, dar şi pentru marii procesatori care până acum au fost săriţi din aceste scheme de sprijin”, a spus Adrian Chesnoiu.

Ministrul Agriculturii vrea ca Programul Rural Invest să fie folosit și pentru „asigurarea independenţei energetice a fermierilor şi producătorilor români. Prin Rural Invest le putem asigura cofinanţarea pentru un astfel de program”, a mai declarat ministrul Agriculturii.

Plafonul programului de garanții este de 2,5 miliarde de lei, pentru aproximativ 4.000 de beneficiari, adică o medie de 625.000 de lei per beneficiar, o sumă deloc de neglijat.

Adrian Chesnoiu a declarat că, la Ministerul Agriculturii, mai sunt în lucru două programe de spriin, unul privind susținerea producției de cartofi și celălalt privind susținerea producției de struguri de masă.

„La cartof, deși producem mult, lipsa depozitelor în care să menținem o perioadă mai lungă de timp a condus la o producție destul de importantă, dar care se vinde la un preț nesustenabil pentru fermieri. Din PNS (n.r. – Planul Național Strategic) am alocat 30 milioane de euro special pentru unitățile de depozitare, astfel încât în următorii 2 ani să putem să reducem nivelul importurilor de cartofi”, a spus demnitarul.

Pentru susținerea producției de struguri de masă, alocarea bugetară va fi de 15 milioane de lei. Programul este dezvoltat în condițiile în care România are o producție importantă de struguri pentru vin și vin, dar și de struguri de masă.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.