Acasă Focus Agricol Pandemia și-a pus amprenta și asupra modului în care mâncăm

Pandemia și-a pus amprenta și asupra modului în care mâncăm

de A

Consumatorii români iau în medie trei mese pe zi, dintre care două sunt gătite în casă, și doar o jumătate de masă este bazată pe alimente de origine vegetală, arată datele obținute în cadrul unei cercetări realizate la finalul anului trecut de Bonduelle, producător de legume congelate și conservate.

Aproape o treime dintre români consumă conserve de legume de mai mult de trei ori pe săptămână, în timp ce majoritatea consumă legume congelate sau la conservă o dată sau de două ori pe săptămână (49% congelate, 51% la conservă).

75% dintre participanții la studiu sunt de acord că scăderea sau eliminarea consumului de produse de origine animală și reorientarea către alimente de origine vegetală pot avea o contribuție importantă la starea personală de sănătate.

Referitor la impactul asupra mediului, cea mai importantă modalitate de a proteja planeta este, în opinia majorității participanților (73%), reducerea risipei de alimente, respectiv a cumpăra mai puține alimente sau a cumpăra în mod mai organizat.

67% dintre participanți sunt de acord că regimul alimentar cel mai sănătos este unul care include un aport moderat și echilibrat din toate grupele alimentare, atât alimente de origine animală, cât și vegetală.

La studiu au participat 812 persoane cu vârste între 25 și 55 de ani, având cel puțin studii medii și care locuiesc în orașe cu peste 150.000 de locuitori.

Cum mâncăm

Participanții la studiu afirmă că regimul lor alimentar constă în 30-40% carne, 30-40% legume și fructe și 20-40% lactate și ouă. Cu puține excepții, majoritatea participanților afirmă că legumele și fructele reprezintă o parte foarte importantă a regimului alimentar personal, principalul lor avantaj fiind aportul de vitamine. Pentru mulți oameni, legumele reprezintă modalitatea tipică de „echilibrare” a prezenței cărnii la fiecare masă (ca aliment complementar). Legumele (inclusiv toate leguminoasele) sunt considerate drept modalitatea cea mai bună de a include în dietă vitaminele esențiale. Însă opțiunea este de regulă una de tip rațional: oamenii știu că legumele sunt sănătoase și încearcă să le includă în regimul lor alimentar, dar nu au un „atașament emoțional” real față de acestea, în timp ce proteinele animale, mai ales brânzeturile, generează un răspuns emoțional mult mai puternic.

Pandemia umple altfel farfuria

Pandemia și-a pus amprenta și asupra modului în care mâncăm, în moduri diferite în cazul celor care muncesc de acasă față de cei care s-au aflat în prima linie (nu doar personal medical și de ordine publică, ci și vânzători, personal de relații cu publicul etc.). Majoritatea persoanelor care au început să lucreze de acasă afirmă că au devenit mai atenți la regimul și obiceiurile lor alimentare, precum și la calitatea alimentelor pe care le consumă; tot aceștia afirmă că de când lucrează de acasă gătesc mai mult sau au învățat să gătească.

În cazul lucrătorilor din prima linie, ultimul an și jumătate a adus un impact negativ în ceea ce privește obiceiurile alimentare. Aceștia au fost mai puțin atenți la alimentele pe care le consumă, au înlocuit adesea alimentele nutritive cu unele ușor de consumat, care oferă o senzație imediată de sațietate (de regulă carbohidrați) și au avut un program haotic al meselor principale ale zilei.

Persoanele care afirmă că obiceiurile lor alimentare s-au îmbunătățit în ultimul an și jumătate raportează un consum crescut de legume și fructe ca fiind una dintre îmbunătățirile pe care le-au pus în practică, în paralel cu alegerea unor alimente de calitate mai bună și cu consumul crescut de mâncare gătită acasă.

Ce public iubește miniconservele și de ce?

Participanții la studiu consideră conservele de legume drept cea mai bună opțiune în cazul leguminoaselor. Explicația: sunt cel mai simplu de gătit și de folosit într-un fel de mâncare, putând fi consumate chiar direct din conservă. Conservele ajută la introducerea în regimul alimentar a unor leguminoase valoroase din punct de vedere nutritiv, dar care sunt în general greu de preparat sau necesită un timp îndelungat de gătire, mai spun repondenții.

Bonduelle continuă demersurile din 2021 de a inova și de a lansa game noi, obiectivul principal fiind diferențierea și adaptarea mixului de produse la tendințele pieței. Noile miniconserve Bonduelle reprezintă o noutate în categoria de legume în conservă și îi oferă consumatorului soluția perfectă pentru nevoia de a consuma legume în cantități mici și cu un timp de pregătire redus, fiind disponibile într-un format unic, cu un pachet care conține două miniconserve.

Miniconservele Bonduelle se găsesc în patru variante – porumb și alte trei super-alimente, fasole neagră, năut și quinoa – și sunt comercializate în pachete de câte două miniconserve a câte 106 ml fiecare. Consumatorii pot adăuga legumele preferate, deja preparate la aburi și gata de utilizare, pentru a da culoare și aromă în orice preparat, fie acesta o salată, o gustare rece sau una caldă.

„Noile miniconserve reprezintă o soluție pentru mai multe dintre problemele întâmpinate de cei care vor să mănânce legume mai des și la mai multe mese. Sunt ușor de pregătit, sănătoase, fiind gătite la abur și gata de utilizare, perfecte pentru reducerea risipei alimentare, reprezentând cantitatea perfectă pentru o masă. Există percepția eronată că o dietă în care se regăsesc mai multe legume consumă timp și este mai dificil de abordat pentru persoanele active, care nu au mult timp pentru pregătirea meselor. Miniconservele sunt dedicate în special celor care nu au timp de gătit și care vor să introducă vegetalele sănătoase în dieta lor echilibrată. În plus, oferim idei de rețete diverse, ușor de gătit, chiar pe ambalaj!”, spune Suzana Gherasim, Brand Manager Bonduelle România & Moldova.

Miniconservele cu năut sunt o sursă bogată de fibre, iar cele cu porumb adaugă culoare, o textură crocantă și un gust delicious în orice rețetă. Miniconservele cu quinoa sunt perfecte atât pentru un mic-dejun sățios care oferă energie atât pentru întreaga zi, cât și pentru salatele sau garniturile servite la prânz sau cină, iar cele cu fasole neagră pot fi preparate într-o varietate de feluri.Ca urmare a campaniilor de sampling pentru noua gamă de miniconserve lansată de Bonduelle, consumatorii au realizat chiar și un top al produselor preferate: porumbul dulce (deja consacrat în rândul consumatorilor), fasolea neagră, năutul și apoi quinoa. Majoritatea celor care le-ar cumpăra sunt femei din categoriile de vârstă active.

„Modificările stilului de viață sau adaptarea comportamentului consumatorilor la un stil de viață mai alert îi determină pe aceștia să se orienteze către produse ușor și rapid de preparat. Consumatorul român este tot mai dispus să încerce produse inovatoare, de calitate, sănătoase, gustoase și ușor de introdus în dieta alimentară. Pentru Bonduelle, acesta este un moment esențial de adaptare atât la nevoile consumatorilor, cât și în fața provocărilor uriașe cu care planeta se confruntă. Deoarece populația planetei este într-o continuă creștere, produsele vegetale devin rapid un element-cheie pentru bunăstarea generațiilor viitoare, atât în ceea ce privește cantitățile, cât și modul în care urmează să fie produse. Bonduelle facilitează accesul la o alimentație bazată pe produse vegetale și se angajează să vină către consumatori cu soluții inovatore”, adaugă Roxana Nănescu, Head of Marketing & Communications, Bonduelle South East Europe.

Bonduelle este o afacere de familie fondată în Franța în 1853, ale cărei produse sunt comercializate în aproape 100 de țări, sub șase branduri puternice: Bonduelle, Cassegrain, Globus, Del Monte, Ready Pac Foods și Arctic Gardens. Astăzi, Bonduelle are 14.600 de angajați și generează vânzări de 2,855 miliarde de euro (cifre aferente exercițiului financiar 2019-2020).

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.