Acasă Stiri InterneDezvoltare rurala ANSVSA se pregătește de boli grave la animale și păsări

ANSVSA se pregătește de boli grave la animale și păsări

de L M

Autoritățile române se pregătesc de boli ce ar afecta puternic mai multe sectoare din zootehnie. Pesta porcină africană a scos la iveală faptul că nu suntem pregătiți să îndepărtăm urmele bolii. Mai nou, în Europa se înregistrează tot mai multe focare de gripă aviară, care presupune uciderea păsărilor, cu consecințe economice grave. În aceste condiții, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a pregătit un act normativ privind îndepărtarea animalelor și păsărilor ucise de boală sau pentru limitarea efectelor bolilor.

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a supus dezbaterii publice proiectul de ordin privind Procedura de incinerare și/sau îngropare la fața locului a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman în cazul unei epizootii care implică o boală cu declarare obligatorie

Aceste proceduri sunt permise numai atunci când subprodusele nu pot fi duse, în condiții de siguranță, la incineratoare sau capacitatea lor nu este suficientă. Astfel de situații s-au înregistrat în cazul focarelor de pestă porcină africană, mai ales când acestea s-au manifestat în cadrul unor complexuri de creștere a animalelor.

Decizia de îngropare sau incinerare a cadavrelor de animale o poate lua numai Centrul local de combatere a bolilor, în baza unei hotărâri a Centrului Naţional de Combatere a Bolilor.

„Îngroparea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman se face după consultarea prealabilă a direcţiei de sănătate publică, a Administraţiei Naţionale ,,Apele Române”, prin structurile subordonate, a autorității administrației publice centrale pentru protecția mediului, prin structurile competente subordonate şi a autorităţii administraţiei publice locale”, precizează proiectul de ordin.

Decizia de a aplica aceste metode alternative se poate lua după ce sunt parcurși mai mulți pași, primul vizând informarea autorității administrației publice locale, fără a omite recensământul populaţiei de animale care trebuie ucise. Proiectul de ordin este extrem de explicit în ceea ce privește modul în care se pot îngropa sau incinera cadavrele de animale. Ca să nu se ajungă să fie contaminată pânza freatică.

Chiar dacă lucrurile se desfășoară destul de empiric, ANSVSA vrea să introducă și obligativitatea păstrării înregistrării unor date referitoare la măsurile alternative adoptate, precum cantitatea de subproduse de origine animală și speciile de la care provin subprodusele de origine animală incinerate sau îngropate; data incinerării sau a îngropării; coordonatele locurilor de incinerare sau de îngropare.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.