Acasă Focus Agricol Colorantul alimentar dioxid de titan, interzis din 2022

Colorantul alimentar dioxid de titan, interzis din 2022

de A

Statele membre ale Uniunii au aprobat vineri propunerea Comisiei Europene privind interzicerea utilizării dioxidului de titan (E171) ca aditiv alimentar începând din 2022, potrivit unui al Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

Dioxidul de titan este utilizat ca şi colorant în mai multe produse, precum guma de mestecat, diverse produse de patiserie, suplimente alimentare, supe şi bulionuri.

Propunerea Comisiei Europene de interzicere a utilizării acestei substanţe se bazează pe un aviz ştiinţific al Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară, care a concluzionat că E171 nu mai poate fi considerat sigur atunci când este utilizat ca aditiv alimentar, în special deoarece temerile cu privire la genotoxicitatea sa nu pot fi excluse, se precizează în comunicat.

Propunerea Comisiei Europene urmează să intre în vigoare la începutul anului 2022, dacă va primi şi aprobarea Consiliul şi Parlamentului European până la finalul anului curent.

Ulterior, din 1 ianuarie 2022, se va aplica iniţial o perioadă de eliminare treptată de 6 luni, după care va intra în vigoare interdicţia totală de utilizare a dioxidului de titan în produsele alimentare.

Comisarul european pentru sănătate şi siguranţă alimentară, Stella Kyriakides, a subliniat că decizia interzicerii E171 a fost luată pe baza unor informaţii ştiinţifice solide.

“Siguranţa alimentelor noastre şi sănătatea consumatorilor noştri nu sunt negociabile. În prezent, acţionăm decisiv împreună cu statele membre, pe baza unor date ştiinţifice solide, pentru a elimina un risc legat de o substanţă chimică utilizată în alimente”, spune comisarul european pentru sănătate şi siguranţă alimentară.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.