Acasă Stiri economiceBanci & Asigurari S-au stabilit valorile subvențiilor 2021

S-au stabilit valorile subvențiilor 2021

de L M

Cu câteva zile înainte de debutul plăților avansurilor subvențiilor agricole 2021, Guvernul a aprobat și cuantumul lor. Acestea sunt cifre orientative, pentru că valoarea exactă va ține seama de plafonul financiar alocat, pe baza suprafețelor determinate. Oricum, se constată o mică majorare a valorii subvențiilor, pentru că așa s-a convenit la nivelul Uniunii Europene: valoarea plăților directe crește gradual, pentru a atinge nivelul mediu înregistrat la nivel comunitar. Mai este mult până acolo.

Guvernul a aprobat Hotărârea privind stabilirea pentru anul 2021 a cuantumului per hectar al plății unice pe suprafață, al plății redistributive și a intervalelor de suprafață pentru care se acordă aceasta, al plății pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu, al plății pentru tinerii fermieri și a plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru măsura din sectorul zootehnic, speciile ovine și caprine

Plățile directe la care se referă hotărârea, ca mecanisme de susținere a veniturilor producătorilor agricoli, sunt schema de plată unică pe suprafață; plata redistributivă; plata pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu, denumită și plata pentru înverzire; plata pentru tinerii fermieri, precum și schema de sprijin cuplat pentru speciile ovine și caprine.

Și în acest an se menține alocarea subvențiilor pe categorii de suprafețe deținute. Astfel, vor fi valori diferite pentru plata redistributivă pentru cei care dețin până la 5 ha și de la 5 ha la 30 ha.

Cuantumul per hectar al plății pentru tinerii fermieri nu va depăși 50% din cuantumul per hectar al schemei de plată unică pe suprafață.

Valoarea plății unice pe suprafață a fost stabilită la 95,4751 euro/ha. Plata redistributivă va fi de 5 euro/ha pentru 1-5 ha și de 48,1457 euro/ha pentru 5-30 ha. Plata pentru înverzire va fi de 57,8931 euro/ha, iar tinerii fermieri vor primi 40,4514 euro/ha. „Cuantumul per ha se majorează/diminuează pentru încadrarea în plafonul financiar alocat, pe baza suprafețelor determinate”, se arată în actul normativ.

Pentru plățile directe pentru schema de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine, se vor aloca 71,3 milioane de euro, pentru anul 2021.„Cuantumul per cap pentru schema de sprijin cuplat se calculează de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură prin raportarea plafonului la efectivul de animale eligibile”, precizează HG.

Începând cu 18 octombrie 2021, APIA va acorda plăți în avans în cadrul schemelor de plăți directe, cu încadrarea în procentul de maximum 70%. Începând cu data de 1 decembrie 2021, Agenția va trece la plata diferenței valorii subvențiilor.

Plățile se fac în lei, utilizând cel mai recent curs de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană anterior datei de 1 octombrie 2021 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.