Acasă Focus Agricol “Lăptăria cu Caimac” construieşte un depozit nou și o secție de unt și brânzeturi

“Lăptăria cu Caimac” construieşte un depozit nou și o secție de unt și brânzeturi

de A

Agroserv Măriuța (BVB: MILK), companie românească de agricultură și deținătoarea brandului Lăptăria cu Caimac, raportează o cifră de afaceri de 25,6 milioane de lei în primul semestru din 2021, în creștere cu 25% față de aceeași perioadă a anului trecut. Compania listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București, a închis primul semestru din 2021 cu un profit net de 0,6 milioane de lei, o majorare cu 53% față de primele șase luni ale anului trecut.

În primele șase luni din 2021, activitatea Lăptăriei cu Caimac a avut o evoluție pozitivă, marcată de o creștere a volumelor vândute, a numărului de produse în magazin și a numărului de magazine independente. Vânzările de produse realizate în fabrică au ajuns la 26,7 milioane de lei, în creștere cu 25% față de perioada similară a anului 2020.

„Prima jumătate a anului a fost una extrem de bună pentru agricultura din România, iar în ceea ce privește activitatea noastră, primăvară ne-a adus precipitații suficiente pentru a spera la o recoltă bună pentru întreg sezonul agricol. În plus, capitalul obținut în cadrul plasamentului privat ne-a ajutat să demarăm proiectul dedicat construirii unei hale noi pentru activitatea de spălare ambalaje de sticlă. Am obținut certificatul de urbanism pentru noua construcție și în prezent suntem în faza de proiectare. Totodată, ne bucurăm că investiția finanțată prin emisiunea de obligațiuni din noiembrie 2020, construcția unei hale de producție și depozit cu temperatură controlată este deja realizată în proporție de 85% și ne așteptăm ca termenul de finalizare a lucrărilor să fie devansat cu peste 30 de zile”, a declarat Adrian Cocan, director general, Lăptăria cu Caimac.

În ceea ce privește activitatea vegetală, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 1,2 milioane de lei. Activitatea de zootehnie a avut o evoluție în linie cu așteptările companiei. Veniturile din vânzările de lapte crud s-au ridicat la 4,6 milioane de lei, o creștere de 15%,datorită unui surplus de producție. În această perioadă, compania a atins o producție maximală de peste 40 tone lapte pe zi, o cifră record în istoricul fermei.

În primul semestru din 2021, Lăptăria cu Caimac a lansat noi produse pe piață, precum Iaurtul Răcoros, iar în prezent dezvoltă deja altele noi pentru toamna acestui an. De asemenea, tot în această perioadă, Agroserv Măriuța a demarat lucrările pentru un depozit nou și secția de producție unt și brânzeturi finanțată din emisiunea de obligațiuni din noiembrie 2020. Conducerea estimează că atât depozitul cât și secția de producție vor fi funcționale până la finalul anului.

În perioada următoare, compania va efectua operațiunea de majorare a capitalului social aprobată de acționari în cadrul Adunării Generale a Acționarilor din 18 august 2021. Astfel, Agroserv Măriuța va emite un număr de 8.655.100 de acțiuni noi cu o valoare nominală de 0,1 lei/acțiune. Acestea vor fi distribuite către acționarii care dețin acțiuni MILK la data de înregistrare 5 octombrie 2021, sub formă de acțiuni gratuite, în proporție de 5 acțiuni noi la una deținută.

Agroserv Măriuța este listată pe piața AeRO începând cu 21 mai 2021, iar în prezent are o capitalizare de piață de aproximativ 130 de milioane de lei.

Agroserv Măriuța este o companie listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București sub simbolul bursier MILK ce desfășoară o activitate agricolă mixtă de cultură vegetală combinată cu creșterea animalelor. Începând cu anul 2018, compania și-a adăugat o noua arie de business și anume procesarea laptelui de vacă, respectiv obținerea de produse lactate – lapte integral ambalat la sticlă, brânzeturi maturate, produse acidofile.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.