Cea mai importantă etapă a Recensământului General Agricol s-a terminat cu recenzarea a peste 3 milioane de exploatații agricole. Până anul viitor vor fi analizare informațiile culese, iar în martie 2022 vor fi anunțate rezultatele statistice agregate. La o primă analiză extrem de sumară, în 10 ani, de la precedentul recensământ, numărul exploatațiilor a scăzut cu peste 15%, având în vedere că, în 2010, au fost recenzate aproximativ 3,9 exploatații agricole.
În perioada 10 mai – 31 iulie 2021, sub coordonarea Institutului Naţional de Statistică, Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerului Afacerilor Interne, cu suportul tehnic al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, împreună cu structurile lor teritoriale, în România au fost recenzate circa 3.226.000 de exploatații agricole, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Agriculturii.
„Aproximativ 93% dintre acestea sunt exploataţii care utilizează suprafeţe agricole şi/sau deţin efective de animale sau desfăşoară activităţi de menţinere a terenurilor agricole în bune condiţii agricole şi de mediu, fie ca activitate principală, fie ca activitate secundară, atât din mediul rural, cât şi din mediul urban şi pentru care a fost realizat un interviu complet”, se menţionează în comunicat.
Pentru restul exploataţiilor agricole vizitate au fost identificate unele situaţii, precum exploataţii agricole desfiinţată, care au fost incluse în listele de recenzare constituite pe baza informaţiilor din Registrul Agricol pentru anul 2019, dar care în timpul colectării datelor pentru anul agricol 2019-2020 nu au mai îndeplinit criteriul de definire a exploataţiei agricole. S-au mai înregistrat și exploatații agricole temporar fără activitate, adică în anul agricol 2019 – 2020 nu au desfăşurat activitate agricolă (nu a utilizat suprafeţe agricole şi/sau nu a deţinut efective de animale).
„Circa 90% dintre exploataţiile agricole pentru care s-a realizat interviu complet sunt exploataţii agricole fără personalitate juridică (exploataţii agricole individuale, persoane fizice autorizate, întreprinderi familiale, întreprinderi individuale)”, se mai spune în comunicat.
Documentul precizează că întregul proces de colectare electronică a datelor a fost monitorizat prin intermediul aplicaţiei de colectare a datelor dezvoltată prin intermediul Survey Solutions. Potrivit Ministerului Agriculturii, utilizarea colectării electronice a datelor cu ajutorul tabletelor IT (metoda CAPI) are ca principale avantaje, pe de o parte, scurtarea timpului de procesare a datelor ca urmare a eliminării etapei de introducere a acestora de pe hârtie, în format electronic, cât şi asigurarea unei bune calităţi a datelor colectate prin implementarea unor seturi de corelaţii şi validări la nivel de chestionar, active încă din timpul completării.
„În perioada august 2021 – martie 2022, Institutul Naţional de Statistică va parcurge următoarele etape de realizare a RGA 2020: constituirea bazelor de date la nivel de date colectate şi consolidarea înregistrărilor la nivel de unitate de observare impusă de Regulamentul (UE) 1091/2018, prin agregarea înregistrărilor punctelor de lucru aferente aceleiaşi exploataţii acolo unde este cazul, procesarea şi validarea logico-aritmetică şi statistică a datelor colectate, comparaţii cu serii de date statistice şi cu date din surse administrative, realizarea, validarea şi transmiterea la Eurostat a bazei de date EUROFARM – cu structură comună pentru toate statele membre UE”, se mai spune în comunicat.
Totodată, diseminarea rezultatelor statistice agregate se va realiza în luna martie 2022, urmând ca rezultatele detaliate să fie disponibile până la finalul anului 2022, în conformitate cu prevederile OUG nr.22/2020 aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr.177/2020 şi pe baza Programului General de Organizare şi Efectuare a recensământului aprobat de Comisia Centrală pentru RGA 2020.