Acasă Focus Agricol Semne că producția de grâu își revine

Semne că producția de grâu își revine

de Focus Agricol

Primele semnale privind recolta de grâu din acest an sunt optimiste, producțiile medii fiind important mai mari decât anul trecut, când seceta a afectat serios contitățile recoltate. În județul Olt, producția medie a crescut cu aproape 40% față de anul trecut, semn să agricultura și-a revenit.

Producţia medie de grâu la hectar obţinută de fermierii din judeţul Olt este de 5.800 de kilograme, cu 1.600 de kilograme mai mare faţă de cantitatea medie realizată anul trecut, potrivit directorului Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Olt, Gabriela Andronie, informează Agerpres. Până joi, fermierii din judeţul Olt au recoltat grâul de pe 90.000 de hectare, adică mai mult de 70% din suprafaţa cultivată.

Campanie de recoltare se apropie de final la alte cereale (orz, orzoaică, triticale), precum şi la rapiţă şi la mazăre, în toate cazurile, producţia medie obţinută fiind mai mare faţă de cea din 2020.

„La grâu a fost raportată o producţie medie la hectar de 5.800 kg, la rapiţă o producţie medie de 3.100 kg pe hectar, la mazăre de 2.400 kg pe hectar, la orz şi orzoaică de câte 5.300 kg pe hectar, iar la triticale de 5.000 kg pe hectar”, a spus Gabriela Andronie.

Anul trecut, în judeţul Olt fermierii au obţinut o producţie medie de 4,2 tone de grâu pe hectar şi o producţie totală de 525.000 de tone de grâu.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.