Acasă Focus Agricol Vinaria Purcari și-a vândut participația la GCC

Vinaria Purcari și-a vândut participația la GCC

de A

La data de 9 decembrie 2020, Vinaria Purcari, entitatea deținută 100% de către Purcari Wineries PLC, a vândut participația deținută în GCC pentru o sumă de 7.224.093 euro către Vetropack Group, o corporație elvețiană lider în industria ambalajului de sticlă din Europa. Vetropack Group a achiziționat întreg Grupul Glass Container, format din GCC si Glass Container Prim (GCP). Totodată, Vinăriei Purcari SRL, precum și la ceilalți acționari ai Grupului Glass Container, pot fi atribuite adițional în perioada 2021-2022 plăți de performanță care ar putea crește valoarea efectivă a activului vândut.

Sunt prevăzute totodată anumite declarații, garanții și despăgubiri din numele vânzătorului în atenția Vetropack Group care pot deveni plătibile în cazul unor efecte adverse aferente tranzacției în cauză.

Grupul Vetropack este unul dintre principalii producători de ambalaje din sticlă pentru industria alimentară şi a băuturilor din Europa. Grupul are instalaţii de producţie şi birouri de vânzări şi distribuţie în Elveţia, Austria, Cehia, Croaţia, Slovacia, Ucraina şi Italia.

Producătorul de vinuri Purcari Wineries (simbol bursier WINE) a avut în anul 2019 venituri de 199,1 milioane lei, la un profit net de 40,46 milioane lei.

Grupul Purcari este unul dintre principalii producători de vin şi brandy din Europa Centrală şi de Est, gestionând aproximativ 1.000 de hectare de podgorii şi patru vinării din România şi Republica Moldova: Purcari, Crama Ceptura, Bostavan şi Bardar.

Grupul Purcari este cel mai mare exportator de vin din Moldova, cu livrări în peste 30 de pieţe din Europa (Polonia, Cehia, Slovacia, Ucraina, Norvegia, Marea Britanie, etc.), Asia (China, Japonia, Coreea de Sud) şi America (SUA şi Canada).

Începând cu luna februarie 2018, Purcari a fost listată la Bursa de Valori Bucureşti, prima Ofertă Publică Iniţială a unei companii din Moldova.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.