Acasă Focus Agricol Secetă cu despăgubiri de 200 de euro pe hectar

Secetă cu despăgubiri de 200 de euro pe hectar

de M G

Seceta din acest an a afectat aproape 1,2 milioane de hectare; chiar dacă statistica nu este finală, ea a rezultat după verificările făcute în teren, susține ministrul Agriculturii. Potrivit unui alt oficial al ministerului, valoarea de despăgubire pentru culturile calamitate ar fi de aproximativ 200 de euro. Dar pentru că este ajutor de stat, schema de sprijin trebuie notificată la Comisia Europeană, astfel că banii ar ajunge la fermieri pe la 15 septembrie.

„Suprafaţa declarată ca şi calamitată a fost de 1.452.000 de hectare, iar în urma verificărilor s-a ajuns la această suprafaţă de 1.165.000 de hectare”, a declarat Adrian Oros, ministrul Agriculturii, în debutul şedinţei de Guvern, informează Agerpres.

Întrebat de premierul Ludovic Orban dacă s-au făcut verificări „în teren prin sondaj, pentru a verifica veridicitatea solicitărilor”, Oros a răspuns afirmativ. El a mai precizat că situaţia exactă va fi finalizată în această săptămână.

Prim-ministrul a menţionat că va trebui realizată o planificare bugetară, astfel încât să fie alocate resursele necesare despăgubirilor.

Pe 4 iunie, ministrul Agriculturii anunţa că se fac verificări în legătură cu suprafeţele raportate ca fiind afectate de secetă, deoarece în unele judeţe au fost anunţate suprafeţe „sensibil egale” cu cele însămânţate în toamnă. Pe 11 iunie, Adrian Oros anunţa că Ministerul Agriculturii intenţionează să acorde fermierilor despăgubiri pentru secetă înainte de campania din toamnă, valoarea despăgubirilor urmând să fie stabilită după finalizarea evaluărilor.

Despăgubiri de 200 de euro pe hectar

Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Emil Dumitru, a declarat, luni seară, la Agro TV, că ministerul ia în calcul o valoare a despăgubirilor de 200 de euro pentru fiecare hectar de culturi calamitate 100%. Oficialii au găsit o formulă matematică, astfel încât să se respecte gradul de calamitate pentru fiecare fermieri care a înregistrat pierderi. Până acum, reprezentanții ministerului s-au ferit să avanseze valori ale despăgubirilor.

Potrivit acestuia, banii ar urma să ajungă la beneficiari în jur de 15 septembrie, pentru că despăgubirile trebuie notificate la Bruxelles, având în vedere că au statut de ajutor de stat.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.