Acasă Focus Agricol Programul „Tomata” răzbate cu greu  

Programul „Tomata” răzbate cu greu  

de M G

Programul „Tomata” nu are aceeași căutare ca anul trecut, dacă luăm în calcul numărul dosarelor depuse până acum, dar nici nu era pandemie. În plus, autoritățile au impus mai multă rigurozitate din partea beneficiarilor subvențiilor, concomitent cu extinderea perioadei în care producătorii pot vinde roșiile din program. Nici Programul „Usturoiul” nu a fost uitat, Ministerul Agriculturii alocând fonduri și pentru acesta.

„Când am lansat aceste două programe – Tomata şi Usturoiul – am venit cu nişte măsuri în plus care să ne certifice că atât tomatele cât şi usturoiul care sunt produse şi obţinute prin aceste programe de sprijin sunt sănătoase, în primul rând, şi am cerut ca beneficiarii să conducă un registru cu tratamente. Pe de altă parte, am propus un control mai riguros atât la rodire cât şi la recoltare, când se preiau dosarele respective, pentru că am constatat că în unele judeţe au fost depuse şi dosare fictive. Deci au fost beneficiari care practic nu trebuiau să primească sumele destinate celor care cultivau într-adevăr tomate în spaţii protejate. Astfel, termenul de depunere este 15 mai 2020 pentru programul „Tomata”, iar termenul de livrare a producţiei este 15 iunie. În cazul Programului „Usturoiul” este 15 mai, de asemenea, termenul de depunere a cererilor, iar livrarea producţiei se face în perioada 1 iulie – 20 noiembrie”, a declarat ministrul Agriculturii, Adrian Oros, marți, în cadrul unui briefing de presă, informează Agerpres.

El a precizat că a solicitat ca, acolo unde sunt mai mult de 500 de beneficiari într-un judeţ, controalele să se facă atât la începutul rodirii cât şi la evaluarea producţiei, iar unde sunt mai puţini, Direcţiile Agricole Judeţene (DAJ) vor avea posibilitatea să facă un singur control, fie la începutul rodirii, fie la evaluarea producţiei. „Sigur ne bazăm pe responsabilitatea şi pe buna credinţă a beneficiarilor şi toţi cei care lucrează corect şi sunt responsabili să beneficieze de această măsură”, a subliniat şeful MADR.

Până în prezent, din datele anunţate de Oros au fost depuse 5.874 de cereri de către beneficiarii Programului „Tomata”, iar judeţele care au cel mai mare număr de solicitanţi sunt cele consacrate: Olt – 16.000, Dolj – 11.000, Giurgiu – 664, Prahova – 404, Ilfov – 351. Pe Programul „Usturoiul” au fost depuse cereri în judeţele Olt – 81, Teleorman – 50, Buzău – 45 şi Arad – 31.

Pentru anul acesta au fost alocate 40 de milioane de euro pentru Programul „Tomata”, pentru prima perioadă, cea până în iunie. „Pentru cei care vor produce tomate în spaţii protejate în toamnă, la rectificare, dacă va fi nevoie, vom completa. Deocamdată, repet, avem 5.874 de dosare, sigur mai avem încă 10 zile până când se epuizează termenul de depunere, iar după ştiinţa mea anul trecut erau cam 20.000 de dosare. Eu mi-aş dori ca anul acesta să se depună cereri pentru toată suma pe care noi o alocăm, sigur unii s-au orientat să depună cererile pentru sesiunea de toamnă, pentru că şi acolo există o perioadă descoperită şi pot să-şi valorifice mai bine producţiile. Ştiţi bine că au fost ani în care fermierii, beneficiarii acestei măsuri, nu reuşeau să îşi vândă producţia de roşii, pentru că era o inflaţie de roşii pe piaţa românească şi cel puţin statistic, cercetând datele de la INS, aproape în fiecare an importurile de roşii au crescut, deşi s-au alocat sume consistente”, a mai spus ministrul.

Potrivit sursei citate, anul trecut MADR a alocat 62 de milioane de euro doar pentru Programul Tomata, dar „impactul macroeconomic nu a fost cel gândit la început”. „Vom vedea anul acesta cum evoluează. Toţi cei care sunt beneficiari corecţi şi lucrează corect, sunt legumicultori, de regulă în bazinele legumicole consacrate, şi care au trecut şi la această formă de a cultiva în spaţii protejate astfel încât consumatorul român să aibă acces la roşii româneşti, atât primăvara devreme cât şi toamna mai târziu, vor fi plătiţi pentru această muncă a lor. Ceilalţi care vor încerca să fenteze cu siguranţă nu vor primi aceste sume”, a adăugat ministrul Agriculturii.

 

 

 

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.