Acasă Focus Agricol Gata cu interzicerea exportului de cereale

Gata cu interzicerea exportului de cereale

de M G

Povestea cu interzicerea exporturilor de produse agroalimentare a durat 6 zile, pentru că interdicția a fost ridicată. Oficial, Guvernul a refăcut stocurile de cereale, astfel încât să ajungă până la recolta viitoare. Totuși, cel mai probabil, criticile externe au fost atât de puternice încât autoritățile nu au avut altă alterntivă și au trebuit să revină asupra măsurii.

Ordonanța militară nr. 9/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, prin care se ridică interdicțiile de export de produse alimentare a fost deja publicată în Monitorul Oficial nr. 321 din 16 aprilie 2020 și produce efecte. Prin art. 6 al ordonanței militare, prevederile art. 7 și 8, precum și Anexa 2 din OM 8/2020 își încetează aplicabilitatea. Prin cele două articole, se interziceau exporturile de produse agroalimentare, iar cele în derulare erau suspendate. Interdicția era valabilă pentru exprturile în țări terțe, dar pentru comerțul intracomunitar, care nu putea fi interzic, era nevoie de o declarație precum că acele produse n vor fi reexportate către țări terțe. Lista cu cele 13 produse interzise la export era deschisă de cereale, grâu și porumb, dar figurau și produse de panificație.

Măsura a fost aspru criticată și de comercianții români, traderi sau mari fermieri care fac exporturi, dar și de oficiali de la Bruxelles. Au existat și păreri pozitive, pentru că prețul grâului, pe plan intern, a început să crească.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.