Acasă Focus Agricol Dilema prețului grâului interzis la export

Dilema prețului grâului interzis la export

de M G

Decizia Guvernului de a interzice exporturile de cereale pe perioada stării de urgență a produs multe reacții publice, unele dintre ele cu concluzii diametral opuse. Unii fermieri susțin că această interdicție a dus la scăderea prețurilor cu care se comercializează grâul, produs considerat un adevărat etalon în România. Alții vin cu informații despre creșterea prețului pe piața internă, fapt ce ajută producătorii agricoli. În orice caz, ministrul Agriculturii a anunțat că ordonanța militară care a impus această interdicție va fi modificată.

Prețul grâului a scăzut cu 30 de dolari/tonă după ce s-a adoptat măsura de interzicere a exportului de cereale, a anunțat Nicolae Sitaru, președintele Asociației Producătorilor de Porumb din România (APPR), la videoconferința PRIA Agriculture: Exportul de cereale în perioada crizei.

Inventarul făcut de Nicoale Sitaru arată că România avea, la recolta 2019, aproximativ 11 milioane de tone de grâu, având în vedere că mai aveam și un stoc de un milioan de tone, grâu rămas din 2018.

„Romania este total dependentă de piața externă, noi 60% din grâul pe care îl producem îl exportăm. Aș mai adăuga că piețele externe se cuceresc foarte greu și se pierd foarte ușor. Practic, ieșim din niște piețe și ne vor ocupă alții locul. Miniștrii pleacă, fermierii rămân, iar noi, agricultorii, vom vinde în pierdere ani buni de acum încolo producțiile noastre”, a concluzionat șeful APPR.

În contexul coronavirus, Nicolae Sitaru a adus în discuție și problema suspendării procedurilor pentru exporturile aflate în procedură de expediere. „Sunt containere cu cereale vămuite și blocate în port pentru că sunt multe cantități de grâu deja plătite în România. Cum să îi interzici să-și ia grâul dacă este plătit de toamna trecută?”, a spus șeful APPR.

Potrivit acestuia, decizia Guvernului de a interzice exporturile de cereale pe perioada stării de urgență va afecta toți fermierii, indiferent dacă sunt în zone cu secetă sau nu, pentru că prețul grâului a scăzut imediat. „Deși în Bărăgan este secetă, în alte zone ale României nu este secetă și necesarul de grâu al României pentru anul acesta va fi asigurat cu recolta din acest an. Producem mai mult decât dublu față de ce consumăm”; a spus Sitaru.

Pe de altă parte, șeful APPR a atras atenția că prețul grâului este foarte volatil. „Uneori producătorii căștigă, alteori pierd bani. Așa funcționează piața. Piața este cel mai nemilos arbitru și atunci și fermierii și cei care stochează au riscuri și atunci își asumă pierderea și atunci când câștigș, câștigă și își plătesc impozite la stat”, a completat Nicolae Sitaru.

Federația Pro Agro mulțumită

Preţurile de achiziţie la grâu pe piaţa internă depăşesc, în acest moment, 0,93 – 0,95 lei/kg, în contextul interzicerii exportului, existând practica refuzării vânzării cu scopul de creştere şi mai mare a preţului, a anunţat Federaţia Naţională Pro Agro.

Precizarea a fost făcută „în contextul protestelor apărute în spaţiul public, pe tema interzicerii exporturilor de cereale conform Ordonanţei Militare nr. 8, în vigoare din data de 10 aprilie 2020, respectiv susţinerile în conformitate cu care piaţa cerealelor a înregistrat scăderi ale preţului”, informează Agerpres.

„Deşi au existat voci care au criticat această măsură, respectiv comunicări în conformitate cu care decizia de interzicere a exportului (către ţările terţe) a afectat preţul grâului pe piaţa internă până la 0,7 lei/kg, am decis consultarea membrilor Pro Agro cu activităţi de morărit şi panificaţie pentru a putea avea o imagine clară, raportată la piaţa de profil şi preţurile practicate în mod real în această perioadă”, se mai spune în comunicat.

Reprezentanţii Pro Agro reclamă în acelaşi timp „o practică de dezinformare cu privire la pierderile reale ale producătorilor de cereale, mai ales în condiţiile în care exporturile de până la intrarea în vigoare a Ordonanţei Militare nr. 8 s-au situat la 86% din target”.

„Având în vedere iminenta criză economică care va afecta România în perioada următoare, considerăm cu tărie că este extrem de important ca în ponderea comerţului intra comunitar şi a exporturilor, cea mai însemnată categorie de produse să fie cele cu valoare adăugată şi nu materia primă. Este necesar ca în această perioadă, extrem de dificilă pentru economia românească, să manifestăm solidaritate, inclusiv între sectorul producţiei primare şi cel al procesării, în detrimentul lobbyului agresiv care prezintă scăderi alarmante, de 20 euro pe tona de grâu, mai ales având în vedere că, în conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei Militare nr. 8, comerţul intracomunitar nu a fost în vreun fel restricţionat”, se mai precizează în comunicat.

În aceste condiţii, reprezentanţii Federaţiei Naţionale Pro Agro solicită Guvernului României o analiză a stocurilor de cereale existente, raportat la necesarul din panificaţie, la cel din zootehnie, dar şi la necesarul ce reprezintă rezerva de stat.

„În măsura în care se va constata că există cantităţi suficiente consumului intern, propunem stabilirea unor contingente pentru porumb, chiar înainte de încetarea situaţiei de urgenţă, având în vedere că din cauza pestei porcine sectorul zootehnic nu susţine un consum semnificativ, consecinţa fiind aglomerarea spaţiilor de stocare”, se mai spune în comunicat.

De asemenea, reprezentanţii Federaţiei Naţionale Pro Agro propune actualizarea listei produselor agroalimentare pentru care se interzice/se suspendă exportul pe perioada stării de urgenţă, în sensul eliminării produselor procesate din materie primă de pe piaţa internă, cu scopul protejării industriei interne.

 

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.