Acasă Focus Agricol Subvenții de la APIA pentru pădure

Subvenții de la APIA pentru pădure

de M G

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) anunță două măsuri de sprijin extrem de importante, care se referă la domeniul silvic. Este vorba de bani pentru susținerea serviciilor de silvomediu și conservarea naturii și plăți pentru cei care au aplicat pentru sprijin în vederea „primei împăduriri”. Rămâne de văzut impactul asupra potențiallor beneficiari, pentru că, până acum, nu prea s-au arătat doritori, având în vedere că subvențiile clasice sunt mult mai bănoase.

Peste 51,3 milioane de euro din fonduri europene pot fi accesaţi în perioada 2 martie – 15 mai 2020 pentru servicii de silvomediu şi conservarea pădurilor, sprijinul financiar fiind acordat anual, ca sumă fixă pe unitatea de suprafaţă, a anunţat luni Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Schema de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice şi conservarea pădurilor”, sesiunea 3/2020, este aferentă măsurii 15, Submăsura 15.1 „Plăţi pentru angajamente de silvomediu”, din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.

„Sprijinul financiar prin schema de ajutor de stat se acordă anual, ca sumă fixă pe unitatea de suprafaţă (hectar), proprietarilor (inclusiv Unităţilor Administrativ Teritoriale) de păduri din fondul forestier naţional, în baza unui angajament încheiat pentru o perioadă de 5 ani şi vizează compensarea pierderilor de venit şi a costurilor suplimentare suportate de beneficiar ca urmare a implementării unuia sau a celor două pachete ale schemei de ajutor de stat: Pachetul 1 – Asigurarea de zone de linişte, pentru care beneficiarul primeşte 38 euro/an/ha pentru întreaga suprafaţă inclusă în angajament; Pachetul 2 – Utilizarea atelajelor la colectarea lemnului din rărituri, pentru care beneficiarul primeşte 137 euro/an/ha pentru suprafaţa anuală pentru care se solicită sprijin în cadrul Pachetului 2 (Acest pachet poate fi accesat numai împreună cu Pachetul 1)”, se menţionează în comunicatul APIA.

Intensitatea sprijinului public nerambursabil acordat în baza schemei de ajutor de stat este de 100%. Pentru suprafeţe mai mari de 500 ha se aplică degresivitatea sprijinului financiar, astfel că nivelul plăţilor va fi ajustat. Suprafaţa minimă pentru care se încheie un angajament pentru pachetul 1 este de 100 ha. Proprietarii de terenuri forestiere care deţin suprafeţe mai mici şi/sau care nu îndeplinesc condiţiile de accesare se pot asocia pentru a aplica în cadrul schemei de ajutor de stat, susţin reprezentanţii APIA.

Pentru a fi eligibili în cadrul schemei de ajutor de stat beneficiarii trebuie să îndeplinească mai multe cerinţe, printre care: să deţină amenajament silvic în vigoare pe toată suprafaţa din angajament şi un contract de administrare sau prestări servicii silvice cu un ocol silvic autorizat pentru întreaga suprafaţă din angajament, dar şi să participe în cadrul angajamentului cu toată suprafaţa de teren forestier deţinută într-o unitate de producţie şi/sau protecţie (conform amenajamentului silvic).

De asemenea, beneficiarii trebuie să delimiteze o zonă de linişte compactă de cel puţin 20% din totalul suprafeţei pentru care se încheie un angajament, în cadrul căreia nu se vor efectua tăieri de masă lemnoasă pe întreaga perioadă a angajamentului, cu excepţia situaţiilor prevăzute în Ghidul solicitantului (pe suprafaţa din afara zonei de linişte, beneficiarul are dreptul să efectueze lucrările prevăzute de amenajamentul silvic, avându-se în vedere ca pe perioada angajamentului să nu se intervină cu lucrări mai mult de o dată pe aceeaşi unitate amenajistică, cu excepţia situaţiilor prevăzute în Ghidul solicitantului).

Nu în ultimul rând, pentru banii europeni nerambursabili beneficiarii trebuie să contracteze şi să efectueze lucrări de colectare a materialului lemnos folosind exclusiv atelaje la operaţiile de adunat, scos şi apropiat, până la platforma primară, pe suprafaţa parcursă cu rărituri care face obiectul angajamentului pentru pachetul 2 şi să respecte normele privind eco-condiţionalitatea pe toate terenurile agricole aparţinând exploataţiei agricole şi pe toată perioada angajamentului, în cazul în care deţin şi suprafeţe agricole.

Pădurile încadrate în tipul I funcţional (TI – conform prevederilor amenajamentului silvic) nu sunt eligibile în cadrul schemei de ajutor de stat, iar terenurile destinate împăduririi sau reîmpăduririi trebuie să nu reprezinte mai mult de 15% din suprafaţa angajată.

Cererile de sprijin pot fi depuse şi după data de 15 mai, respectiv până la data de 9 iunie 2020 inclusiv, cu o reducere de 1%, pentru fiecare zi lucrătoare, a sumelor la care beneficiarul ar fi avut dreptul dacă cererea de plată ar fi fost depusă până în termenul de 15 mai 2020 inclusiv.

Totodată, în intervalul 2 martie – 15 mai 2020 inclusiv, se depun la Centrele judeţene/locale APIA şi al Centrului Municipiului Bucureşti, Cererile de plată aferente sesiunii 1/2017, anul 4 de angajament şi sesiunii 2/2019, anul 2 de angajament pentru Schema de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice şi conservarea pădurilor”, aferentă Măsurii 15, SubMăsura 15.1, informaţii relevante regăsindu-se pe site-ul APIA.

Plăți pentru „prima împădurire”

APIA primeşte de luni cereri de plată aferente anului 2020 pentru schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”.

„În conformitate cu prevederile Ordinului MADR nr. 51/19.02.2020, Cererile de plată se vor depune la Centrele judeţene APIA şi al Centrului Municipiului Bucureşti, până la data de 15 mai 2020, de către beneficiarii care au depus Cereri de sprijin în cadrul sesiunilor 1/2016, 2/2017 sau/şi 3/2018”, spun reprezentanţii APIA.

Beneficiarii care vor depune cererile de plată după data de 15 mai, respectiv până la data de 9 iunie 2020 inclusiv, vor avea o reducere de 1%, pentru fiecare zi lucrătoare, a sumelor la care ar fi avut dreptul dacă cererea de plată ar fi fost depusă până la data de 15 mai 2020 inclusiv.

Pe de altă parte, formularele de modificare a cererilor de plată pot fi depuse, fără aplicarea de penalităţi, până la data de 2 iunie 2020 inclusiv. Formularele de modificare a cererilor de plată pot fi depuse şi după data 2 iunie 2020, dar nu mai târziu de 9 iunie 2020, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care beneficiarul ar fi avut dreptul dacă formularul de modificare ar fi fost depus până la data de 2 iunie 2020 inclusiv.

Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite” este aferentă Măsurii 8, Submăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite”, din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020.

 

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.