Audierea ministrului desemnat al Agriculturii în Comisiile de specialitate din Parlament s-a terminat cu o surpriză. Ministrul a primit aviz favorabil! De altfel, audierea în sine a fost una atipică față de tot ceea ce s-a întâmplat în Parlament în cazul audierilor; a fost aproape anostă, cu puține contre între cele două tabere, putere și opoziție, comparativ cu celelalte audieri, unde s-a lăsat cu scandal. Așa că, în atmosfera confuză, votul a fost pe măsură, iar propunerea PNL pentru portofoliul de la Agricultură a primit aviz favorabil. Concluzia este că, din tot Guvernul Orban 2, doar patru propuneri de miniștri au primit aviz favorabil: cel de la Externe, Apărare, Economie și Agricultură, ultimele două neprogramate.
Adrian Oros, ministrul desemnat al Agriculturii, a trecut, azi, de votul parlamentarilor din Comisiile de specialitate, după două ore de audieri. Măsurile prezentate de ministrul Oros au fost anunțate de mai multe ori de către demnitar, dar ele au stat la baza disputelor între PSD și PNL. Pe de o parte, PSD a ținut să atragă atenția că programul de guvernare anunțat nu cuprinde măsuri sau fonduri pentru derularea unor programe de mare importanță, precum cel referitor la zona montană. PNL a rispostat și a susținut că inițiativele PSD au fost doar pe hârtie, pentru că nu s-a mers mai departe, nu s-au făcut norme de aplicare, de exemplu, astfel că sunt inaplicabile.
În cele din urmă, cea mai dezbătută a fost problema unificării celor două agenții de plăți ce funcționează în subordinea Ministerului Agriculturii. Totul a plecat de la declarația recentă a lui Adrian Oros, precum că Bruxelles-ul face presiuni ca România să aibă o singură agenție de plăți ce utilizează fonduri comunitare; este vorba de AFIR (n.r. – -Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale), ce susține derularea proiectelor de investiții, și APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură), prin intermediul căreia de acordă subvențiile. Reprezentații PSD au acuzat obediența față de Bruxelles, fără a se lua în calcul impactul asupra funcționării sectorului, având în vedere că numai pentru autorizarea unei noi instituții ar fi nevoie de cel puțin doi ani, timp în care investițiile și subvențiile ar fi afectate. Iar cele două agenții au rezultate excelente.
În replică, ministrul Oros a ținut să atragă atenția că nu dorește o astfel de reformă, dar că suntem singurul stat membru cu două structuri. Cât privește AFIR, rezultatele prezentate nu sunt nici pe departe atât de bune. „Se anunță grad de absorbție de 51%. Numai că jumătate sunt bani dați prin APIA (n.r. – sunt subvenții)”, a declarat ministrul desemnat la audieri. De altfel, Oros a ținut să atragă atenția asupra managementului agenției. „Au fost aduși 119 angajați din sectorul privat fără concurs, dintre care 38 sunt milițieni”, a punctat oficialul, care a anunțat că vor fi organizate noi sesiuni de depunere de proiecte, pentru că sunt mulți bani rămași.
Finalul audierilor a aparținut celor două personaje principale: șeful Comisie pentru Agricultură din Camera Deputaților, Alexandru Stănescu, și ministrul desemnat, Adrian Oros. „Votați luni (n.r. – învestirea Guvernului Orban 2)?”, a întrebat Stănescu, având în vedere că Oros este deputat. „Dacă veți fi în sală, veți vedea”, a răspuns prompt Oros, cu trimitere la faptul că PSD intenționează să nu fie prezent la votul de învestitură.
De altfel, un laitmotiv al PSD a fost cel referitor la faptul că PNL propune Guvernul Orban 2, identic cu Guvernul Orban 1, dar cu scopul declarat de a nu fi votat, ca să se ajungă la alegeri anticipate. Iar PSD vrea să facă de râs PNL că nu-și susține nici propriul guvern, pentru că se pune problema ca membrii PNL să nu voteze Cabinetul Orban 2.
