Pentru prima dată în istoria sa, Canalul Siret-Bărăgan este folosit pentru irigarea terenurilor agricole. Punerea în funcțiune a stației de pompare a apei s-a făcut cu mare alai, în frunte cu premierul României, mai ales că această investiție are o istorie zbuciumată. Irigațiile au devenit mare subiect de reușită guvernamentală, cu prognoze îmbucurătoare din partea autorităților pentru dezvoltarea acestui sector. Primul pas a fost asigurarea gratuită a apei la stațiile de pompare, de unde agriculturii să folosească apa pentru irigații.
Punerea în funcțiune a Staţiei de Pompare şi Repompare 5 Haret (SRP5) din Amenajarea complexă Rugineşti-Pufeşti-Panciu cu apă din Canalul Siret-Bărăgan a adus în Vrancea pe premierul României și ministrul de resort, alături de toate toate oficialitățile locale. Canalul, ale cărui lucrări au debutat în 1986, iar primul studiu a fost făcut în 1912, nu a fost folosit niciodată pentru niciuna dintre funcțiunile pentru care a fost proiectat: irigații și navigație. De altfel, din cei 198 km cât ar trebui să aibă, canalul a fost realizat pe 11 km, iar acum este folosită apa pe o lungime puțin mai mare de 5 km. Deși funcțional, ar trebui să fie cel mai important sistem de irigații din România – apa este introdusă gravitațional pe canale – , costurile foarte ridicate de realizare, evaluate la 5,5 miliarde de euro, au făcut ca, de-a lungul timpului, autoritățile să nu se îndrepte către acest obiectiv.
Mai mult, investiția la Canalul Siret-Bărăgan nici nu figurează în Programul Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații din România. Cu toate acestea, cu numai un milion de lei, stația de pompare a fost reparată, folosindu-se echipamentele inițiale, cele vechi de 30 de ani, dar nefolosite niciodată. Cu această investiție se vor putea iriga, în prima fază, aproximativ 3.000 ha.
Gânduri mărețe
Premierul Viorica Dăncilă a declarat că agricultura este un domeniu strategic pentru România. „Cred că acest moment este un moment foarte important, un moment istoric, pentru că după 1989 încoace, niciun Guvern nu s-a gândit să introducă irigaţiile pe Canalul Siret-Bărăgan.Vreau să-l felicit pe domnul ministru al Agriculturii şi pentru această iniţiativă şi pentru faptul că, conform programului de guvernare, încearcă să asigure irigaţii pe o suprafaţă cât mai mare, vorbim acum de 1,2 milioane de hectare, până-n 2020 vom ajunge la 2 milioane de hectare”, a declarat Viorica Dăncilă.
„Nu putem vorbi de eficienţă în agricultură, de competitivitate fără a avea irigaţii”, a subliniat Dăncilă.
Bani puțini, efect mare
Investiţia realizată până în prezent pentru punerea în funcţiune a staţiei de pompare din comuna Haret (Vrancea), care va iriga culturile din zona Canalului Siret – Bărăgan, se ridică la un milion de lei, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea. „Staţia nu a funcţionat niciodată; a fost doar în probe în momentul în care s-au terminat lucrările respective. Iată că după atâţia ani de zile ducem apa de pe Siret la plantele din Vrancea. Vrancea este o zonă extrem de secetoasă. Este, practic, un pol al secetei. Din nefericire, aici se întâlnesc şi seceta şi fenomene extreme: căderile de grindină”, a spus Daea.
De altfel, programul guvernamental pe irigații prevede investiții de un milird de euro. „Până în 1989 lungimea acestei reţele de irigaţii – dacă pui canal lângă canal – înseamnă drumul de aici până la Berlin şi înapoi. Este o investiţie extrem de mare şi de importantă pentru ţară. A doua direcţie pe care acţionăm este direcţia privată, adică sistemul secundar de irigaţii care se află în proprietatea fermierilor, care s-au organizat în asociaţii. Prin PNDR avem 435 milioane de euro care vor fi puşi în mişcare prin proiectele care se vor crea în zonele acestea, în aşa fel încât, odată cu sistemul principal, să putem să punem în funcţiune şi sistemele secundare. Şi ca o noutate, prin decizia pe care am luat-o în Guvern de a modifica PNDR, în sensul de a putea da posibilitatea ca din banii europeni, până la 30% din aceşti bani, să-i putem folosi pentru procurarea instalaţiilor de irigat, în aşa fel încât, odată plecată apa pe canal, să ajungă şi la plantă”, a adăugat Daea.
Grup de lucru pentru zilieri
Fermierii au profitat de prezența premierului ca să se plângă de legea zilierilor și de lipsa forței de muncă.
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că joi va avea alături de ministrul Petre Daea o întâlnire cu reprezentanţii agricultorilor în vederea găsirii de soluţii la mai multe probleme ridicate de aceştia, printre care şi cea privind forţa de muncă sezonieră.
„Am făcut şi un grup de lucru tocmai pentru forţa de muncă, pentru că ştim că sunt probleme şi în agricultură, şi în construcţii, şi în alte domenii, să putem să identificăm posibilităţi pentru a rezolva aceste probleme, să ne pliem pe realitatea existentă, iar mâine avem o întâlnire cu agricultorii tocmai pe activitatea sezonieră”, a afirmat Viorica Dăncilă.
