Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a încheiat cu autorităţile publice locale peste 1.300 de contracte de finanţare pentru investiţii în valoare de aproximativ 1,13 miliarde de euro, pentru realizarea în mediul rural a proiectelor de infrastructură rutieră, educaţională şi socială, precum şi de apă şi apă uzată.
Instituţia a primit până în prezent 1.921 de solicitări de finanţare, în valoare de 1,9 miliarde de euro, se arată într-un comunicat de presă al AFIR.
„În urma selecţiei aplicate cererilor de finanţare primite, AFIR a încheiat cu autorităţile publice locale 1.352 de contracte de finanţare pentru investiţii în valoare de aproximativ 1,13 miliarde de euro (inclusiv cele 311 proiecte în valoare de 143,7 milioane euro preluate prin procedura de tranziţie din PNDR 2013). Pentru decontarea cheltuielilor efectuate până în prezent prin aceste proiecte, AFIR a efectuat plăţi în valoare de 429 milioane de euro către autorităţile publice locale”, se arată în document.
Finanţarea investiţiilor în infrastructura de bază la scară mică din mediul rural este prevăzută în cadrul submăsurii 7.2 a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), respectiv realizarea şi modernizarea drumurilor comunale, a reţelelor de alimentare cu apă, de canalizare, a creşelor, a grădiniţelor, a unităţilor de tip after school. Fondurile europene alocate prin PNDR 2020 pentru acest tip de investiţii sunt de 1,05 miliarde de euro.
„Solicitările de sprijin financiar pe care AFIR le-a primit prin PNDR pentru infrastructură rurală indică clar o nevoie mult mai mare de investiţii în acest sector, dar şi o capacitate de absorbţie foarte mare a fondurilor europene. Chiar dacă fondurile disponibile nu acoperă necesarul de investiţii din mediul rural, putem observa că sprijinul financiar pe care îl avem la dispoziţie şi pe care l-am acordat integral, aduce o contribuţie semnificativă la dezvoltarea comunităţilor locale şi la îmbunătăţirea condiţiilor de trăi pentru populaţia rurală. Prin intermediul proiectelor de investiţii finanţate de AFIR, vor fi realizaţi 5.484 km de reţea pentru alimentare cu apă şi reţea de canalizare în zonele rurale. De asemenea, vor fi modernizaţi aproximativ 4.000 km de drumuri comunale în toată ţara”, a declarat directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, Adrian Chesnoiu.
Agricultura pentru educație
În ceea ce priveşte componenta educaţională, el spune că AFIR sprijină înfiinţarea şi modernizarea a 225 de grădiniţe, a 36 de creşe şi de unităţi de tip after school, dar şi extinderea sau modernizarea a 22 de instituţii de învăţământ secundar superior, filiera tehnologică a şcolilor profesionale din mediul rural. De asemenea, directorul general al AFIR a mai arătat că de aceste proiecte beneficiază, până în prezent, aproximativ 3,7 milioane de locuitori din zonele rurale.
Sprijinul public acordat în cadrul sM 7.2 este 100% nerambursabil din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele depuse de autorităţile publice locale, la fel ca în cazul proiectelor de apă sau apă uzată.
„Sprijinul financiar nerambursabil nu depăşeşte un milion de euro/ comună, pentru investiţii care vizează un singur tip de sprijin. Totodată, sprijinul nu depăşeşte 2,5 milioane euro/ comună, pentru investiţii care vizează înfiinţarea infrastructurii de apă şi apă uzată şi 1,5 milioane euro pentru extinderea acestei infrastructuri. Pentru proiectele de infrastructură educaţională sau socială, sprijinul acordat este de maximum 500.000 euro. Pentru proiectele colective (asociaţiile de dezvoltare intercomunitară din care fac parte exclusiv comune, proiecte care vizează mai multe comune), valoarea sprijinului financiar ajunge la 4 milioane euro”, se arată în comunicat.
De asemenea, pentru organizaţii neguvernamentale (ONG-uri), sprijinul public nerambursabil acordat prin PNDR 2020 este de 80% din totalul cheltuielilor eligibile şi de maximum 200.000 euro, pentru proiectele de infrastructură educaţională sau socială.
