Guvernul PSD și ploaia au făcut ca producțiile de cereale din această vară să fie cele mai mari înregistrate vreodată în România; aceasta este concluzia lui Liviu Dragnea, președintele PSD. Și ca să nu se piardă, Dragnea a anunțat și înființarea unei case de comerț care să preia producția agricolă și să faciliteze comercializarea acesteia, în special la export. Dragnea dă o mare atenție agriculturii, mediul rural fiind principalul bazin electoral al PSD.
„Avem producţii istorice în 2017, în România. La grâu, secară şi triticale s-a depăşit o producţie de 10 milioane ce tone, ceea ce nu s-a mai reuşit până acum în România. La rapiţă sunt 1,7 milioane de tone, cea mai mare producţie din istoria acestei ţări. De asemenea, la mazăre avem 300.000 de tone, iar producţia la orz şi orzoiacă este cea mai mare din ultimii 23 ani ani”, a declarat Liviu Dragnea, marți, în județul Călărași, la inaugurarea lucrărilor de modernizare a sistemului de irigații din zonă.
Acesta a susţinut că nu numai vremea „foarte bună pentru agricultură” a contribuit la aceste producţii, ci şi subvenţiile alocate la timp către fermieri. „Fermierii au putut beneficia de aceşti bani, şi vorbim de bani serioşi – 2,7 miliarde de euro – din care 2,2 miliarde de euro de la UE, bani care au intrat efectiv în România, s-a ajuns în situaţia în care în mai multe zone băncile îi căutau pe fermieri, pentru că fermierii nu au mai fost la bănci, nu au mai avut nevoie, pentru că au avut banii la timp”, a spus Dragnea.
„Avem la grâu o producţie medie de 4.836 kilograme la hectar, este o producţie istorică. România nu s-a mai întâlnit cu asemenea randament la unitatea pe suprafaţă, cu aproape o tonă peste producţia obţinută anul trecut. Şi calitatea este bună, cu indici de panificaţie, este un grâu care va intra în reţeaua de consum”, a declarat Petre Daea, ministrul Agriculturii.
Cei doi oficiali s-au arătat destul de iritați de întrebarea din partea presei privind producţiile record de anul acesta, care s-ar datora mai mult norocului, pentru că a plouat când a trebuit. „Ştiţi cum e cu norocul. Dacă România nu era însămânţată şi suprafeţele nu erau realizate la timp cu culturi şi soiuri bine stabilite nu puteam să realizăm asemenea producţii”, a spus ministrul. Iar președintele PSD l-a susținut, arătând importanța apei, în cele din urmă a irigațiilor, care pot să determine creşterea producţiei agricole cu 30% şi chiar 50%-60%. „Apa din irigaţii determină o creştere de producţie substanţială şi semnificativă pentru agricultură”, a adăugat Liviu Dragnea.
Conform datelor furnizate de Ministerul Agriculturii, producţia totală de grâu, secară şi triticale a fost anul acesta de circa 10,164 milioane tone, de pe o suprafaţă recoltată de 2,101 milioane ha, producţia medie fiind de 4.836 kg/ha. La rapiţă, s-au recoltat peste 1,684 milioane tone, de pe 592.312 ha, producţia medie fiind de 2.884 kg/ha, iar la mazăre s-au recoltat 298.639 tone, de pe 107.593 ha, producţia medie fiind de 2.776 kg/ha. Producţia de orz şi orzoaică a totalizat 2,017 milioane tone, de pe 459.968 ha, cu o producţie medie de 4.942 kg/ha.
Anul trecut, producţia de grâu a României a crescut cu circa 7% faţă de 2015, până la 8,413 milioane de tone, înregistrând o medie de peste 4 tone la hectar, în timp ce la rapiţă a fost obţinută o cantitate de 1,266 milioane de tone.
Casă de comerț de la stat
În prezent, cea mai mare problemă a agricultorilor este valorificarea producției. În lipsa unei asocieri care să le crească forța de negociere, președintele PSD a anunțat că intenționează înființarea unei case de comerț care să rezolve acest neajuns.
„Am vorbit cu primul-ministru și, în foarte scurt timp, vom înființa o casă română de comerț, o companie de stat care să înceapă să se implice în relațiile și de import-export și de preluare a produselor agricole și legumicole și zootehnice. De exemplu, sunt foarte multe cereri de miei, de oi din diverse țări, din Golf, sunt, de asemenea, solicitări mari din China, de cantități uriașe de carne. Este aproape imposibil ca un trader să vină să „se plimbe” prin România și să găsească el 100.000 de capete sau 200.000 de capete de oi sau de miei. De asemenea, cu cerealele, cu legumele la fel”, a declarat Dragnea, la Călărași.
Potrivit lui Dragnea, viitoarea companie, după ce va fi înființată, va deveni un actor important în domeniu. „Sigur că unii se vor supăra, ne vor critica, vor spune că nu se poate, dar până la urmă interesul nostru este al producătorilor români. Va fi înființată în maximum o lună, să vedem dacă e nevoie de HG sau de lege”, a precizat liderul PSD.
Și irigații
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, au făcut marţi o vizită de lucru în judeţul Călăraşi, prilejuită de începerea lucrărilor de execuţie privind modernizarea SPA 388 Navele 2 şi 3 din amenajarea de irigaţii Boianu-Sticleanu şi Gălăţui-Călăraşi.
Pentru acest an, au fost programate investiții în sistemul de irigații de peste un miliard de lei, la care se adaugă 431 de milioane de euro prin PNDR 2014-2020.
„Investiţiile în irigaţii sunt de 1,031 miliarde de lei din bugetul naţional şi 431 de milioane de euro prin PNDR. Sunt lucrări în curs. Mergem şi săptămânile viitoare şi la alte lucrări de investiţii, unde veţi vedea alte lucrări de amploare care se execută în paralel. Noi trebuie să păstrăm şi apa pentru irigat şi să şi lucrăm din punct de vedere al refacerii sistemului ca atare. Iată de ce azi se decuplează două nave, lasă restul să lucreze ca să avem nivel de exploatare pentru a iriga culturile. În cele peste 600.000 de hectare contractate se irigă şi culturi duble, înfiinţate cu soia, porumb şi floarea soarelui, fermieri care ştiu la faţa locului ce trebuie să facă”, a precizat ministrul Agriculturii.
Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare are contracte încheiate pentru irigarea a 666.629 ha, în condițiile în care a umplut cu apă canale în lungime de 1698 km, ce pot deservi 1,429 milioane ha. „Efectiv, au fost efectuate irigații pe aproxiamtiv 220.000 ha, față de numai 127.000 ha anul trecut. Iar suprafața pentru care s-au făcut contracte s-a dublat față de anul trecut”, a spus Florin Barbu, directorul general al ANIF.
Guvernul a demarat un amplu program de reabilitare a rețelei principale de irigații, ce urmează să se finalizeze în 2020. Concomitent, a decis să susțină prețul irigațiilor prin furnizarea apei gratuite la stațiile de punere sub presiune. Ploile din acest an au făcut ca succesul programului să nu fie foarte vizibil.
