Acasă Focus Agricol Creștere cu 30% a comenzilor pentru mâncare sănătoasă

Creștere cu 30% a comenzilor pentru mâncare sănătoasă

de M G

Comenzile pentru preparate sănătoase au crescut cu 30 %, comparativ cu media raportată anterior perioadei analizate, însă ceafa de porc, cartofii prăjiţi, burgerii sau pizza rămân în continuare cele mai comandate preparate de către români, reiese dintr-un studiu al platformei online de preparate alimentare foodpanda.ro.

Conform studiului, odată cu creşterea temperaturilor de afară, apare şi grija siluetei, iar înclinaţia românilor către preparatele culinare sănătoase, precum salatele sau carnea slabă la grătar, este mult mai mare, informează Agerpres.

„De la începutul sezonului estival, numărul comenzilor pentru mâncăruri uşoare a înregistrat un avans de 30%, ceea ce ne arată că românii sunt ceva mai preocupaţi de silueta lor. Chiar dacă o parte dintre ei, în special doamnele şi domnişoarele, au eliminat din dietă mâncărurile grele, per total, cartofii prăjiţi, burgerii şi pizza se menţin în top 3 cele mai comandate preparate din meniurile restaurantelor noastre partenere”, a declarat Radu Bălăceanu, country manager Foodpanda România.

Potrivit reprezentantului companiei, cele mai comandate preparate de pe platformă pe segmentul mâncărurilor uşoare sunt pieptul de pui la grătar, salata de legume, orezul cu legume, noodles cu legume şi salata cu ton.

„Dacă pentru preparatele sărace în calorii românii plătesc, în medie, 40 de lei, în ceea ce priveşte valoarea bonului mediu pentru preparatele grele, aceasta este de aproximativ 60 de lei, reiese din datele furnizate de companie.

foodpanda.ro este cea mai mare platformă online de comenzi de mâncare din România, colaborând, în prezent, cu peste 400 de restaurante din Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Braşov, Constanţa, Arad, Ploieşti, Oradea, Galaţi, Craiova, Sibiu şi Buzău.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.