Ministerul Agriculturii a început analizele la produse luate din trei țări din vestul Europei pentru a verifica dacă acestea corespund cu alimentele similare din România. Ministrul Daea a ținut foarte mult la proceduri, astfel că „recoltarea” s-a făcut cu mare protocol. Chiar dacă problema a fost semnalată încă de la începutul anului, prelevarea de probe, mai exact cumpărarea lor din cel trei țări vestice, a durat până la sfârșitul lunii trecute. Ministerul Agriculturii nu a avansat și un termen de finalizare a analizelor.
O echipă din România formată din specialiști din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ai Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor s-a deplasat la Maastricht (Olanda), Aachen (Germania) și Bruxelles (Belgia). „Astfel, în perioada 19 – 26 iunie 2017, echipa a avut ca obiectiv realizarea studiului comparativ în ceea ce privește produsele alimentare susceptibile de dublu standard”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului, care precizează că deplasarea s-a realizat ca urmare a scrisorilor transmise de ministrul Petre Daea omologilor săi din cele trei state.
Deplasarea specialiștilor români s-a lăsat,pe lângă cumpărăturile de alimente pentru care plecaseră, și cu întâlniri cu oficiali ai ambasadelor din aceste țări și cu experți ți reprezentanți ai autorităților de control din Belgia. „Delegația României a prelevat produse alimentare din magazinele care au fost selectate în funcție prezența lor în statele mai sus menționate și în România, precum și de produsele identice care se regăsesc pe rafturile magazinelor din țările vizate: Lidl – Germania și Olanda; Kaufland – Germania; Belgia – Delhaize (Mega Image –România)”, precizează comunicatul. Produsele recoltate au fost selectate conform competențelor de către reprezentanții ANPC și ANSVSA, ținând cont de ingredientele și declarațiile nutriționale ale acestora și, mai ales, ținând cont ca aceleași produse din țările vizate să aibă același producător cu cele comercializate în România.
„Deplasarea s-a încheiat în seara zilei de 26.06.2017, când probele recoltate din Belgia, Olanda și Germania au fost predate în condiții optime (refrigerator cu temperatură controlată) către Institutul de Igienă și Sănătate Publică Veterinară București, ce aparține ANSVSA”, se arată în document. După revenirea în țară, în perioada 28-29 iunie 2017, aceeași echipă a efectuat acțiuni de prelevare a produselor identice luate din Belgia, Olanda și Germania, comercializate pe piața din România.
„După finalizarea analizelor de laborator și emiterea buletinelor de analiză se va întocmi un raport final privind rezultatele studiului comparativ, raport ce va fi adus la cunoștința opiniei publice”, completează comunicatul.
În Germania, Olanda și Belgia au fost identificate și prelevate 29 de probe (preparate din carne, preparate din lapte, conserve de pește, ciocolată), același număr de probe fiind prelevat și din România.
În România, în vederea analizării şi depistării eventualului dublu standard în privința calității alimentelor produse în Vestul Europei, s-a constituit, la finalul lunii februarie a.c., un grup de lucru format din reprezentanți ai instituțiilor mai sus menționate.
Grupul a realizat, într-o primă etapă, analize de laborator pentru un număr de 175 de produse alimentare (produse din carne, produse din lapte, conserve de pește, miere albine, legume și fructe), având ca termen de comparație informațiile declarate pe etichetă de către producători/distribuitori. La acea vreme, autoritățile au anunțat că analizele au ieșit bine, că ce era scris pe etichetă era și în produs, pentru că numai atât au verificat.
