Acasă Focus Agricol Plajă pentru pescuit la Marea Neagră

Plajă pentru pescuit la Marea Neagră

de M G
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Ministerul Apelor și Pădurilor intenționează să dea drumul la închiriatul plajelor, falezelor și zonei economice exclusivedin Marea Neagră. Motivul este acela de a permite pescarilor să acceseze fonduri europene, pentru că, în prezent, nu au unde să-și instaleze barăcile și punctele de descărcare.

HG nr. 632/2007 privind aprobarea închirierii unor bunuri, proprietate publică a statului, aflate în administrarea Administraţiei Naţionale „Apele Române” (ANAR) va fi modificată și completată, „în scopul desfășurării activităților de pescuit comercial și acvacultură la Marea Neagră”, se arată în proiectul de act normativ. Închirierea, care se va face numai prin licitație publică, se referă la plaja și faleza Mării Negre, precum și terenurile adiacente situate în marea teritorială, pe fundul apelor maritime.

În contractele încheiate se prevăd în mod obligatoriu clauze asigurătorii în vederea susţinerii de către locatar a cheltuielilor care pot apărea ca urmare a unor efecte neprevăzute iniţial asupra malurilor şi albiilor cursurilor de apă, a cuvetei lacurilor de acumulare sau a construcţiilor hidrotehnice aflate în zona de influenţă, a plajei si falezei Marii Negre”, se impune prin HG.

România are condiții propice pentru dezvoltarea acvaculturii la Marea Neagră, unde avem o zonă economică exclusivă de 25.000 km² și o zonă de coastă de 250 km, se arată în Nota de fundamentare a HG. „În zona de coastă a Mării Negre, o mare parte a populației are ca activitate tradițională pescuitul, dar datorită lipsei infrastructurii specifice, producția provenită din pescuitul și acvacultura marină a scăzut semnificativ. Importanța acestui sector este dată mai ales de rolul social pe care îl are pentru populațiile din zonele costiere (resursele financiare rezultate sprijină o parte semnificativă a populației), prin potențialul de resurse alimentare. De asemenea, acesta contribuie la protejarea zonelor umede și biodiversitatea speciilor prin apele Mării Negre”, precizează documentul.

Totuși, infrastructura pentru punctele de descărcare, depozitare și locațiile de prima vânzare, inclusiv adăposturi pentru pescari, lipsesc în România. Nu există puncte pescărești specializate, iar navele de pescuit marin trebuie să folosească porturile comerciale pentru debarcări, dar niciunul dintre aceste porturi nu dispune de facilități specifice de debarcare, stocare și vânzare a produselor pescărești.

„Conform dispozițiilor legislației Uniunii Europene şi naţionale în vigoare privind Fondul European pentru Pescuit, pentru astfel de proiecte, ce pot fi finanțate prin Programul Operațional de Pescuit și Afaceri Maritime 2014-2020, una din condițiile de eligibilitate a solicitantului este ca beneficiarul să facă dovada că are încheiat un contract de locațiune a terenului, valabil pe toată durata implementării și monitorizării, respectiv solicitantul trebuie să dovedească deţinerea dreptului de proprietate, concesiune sau utilizare/administrare asupra terenului pe care vor fi amplasate punctele de debarcare și adăposturile pescărești”, se arată în Notă.

De aceea, prin HG se deschide posibilitatea închirierii plajei și a falezei, precum și a terenurilor adiacente aflate în marea teritorială, pe fundul apelor maritime, pe o perioada de 10 ani, cu posibilitatea prelungirii, conchide documentul.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.