Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunțat luni că a trimis vineri o scrisoare omologilor din cinci state europene pentru a avea acordul de a preleva probe pe alimente similare cu cele care se comercializează în România. Demnitarul vrea să verifice dacă și în România se aplică „dublu standard” în cazul produselor alimentare, așa cum au reclamat mai multe state din centrul și estul Europei, comparativ cu aceleași produse dar comercializate în Europa Occidentală. Între timp, controalele au arătat că produsele alimentare de import nu încalcă legea, doar cu mici excepții.
„Nu putem și nu avem competențe legale de a preleva probe pe teritoriul altor state, de aceea cel care vă vorbește a adresat omologilor din cinci state, respectiv Germania, Italia, Belgia, Olanda și Franța, o scrisoare prin care îi roagă să ne dea posibilitate ca experții noștri, împreună cu experții dumnealor, să preleveze probe ca sa le putem compara. Scrisorile transmise celor cinci state au pornit vineri, aștept răspuns și apoi, într-o procedură de comun acord, vom preleva probe conform actelor normative și astfel vom avea posibilitatea interpretării”, a spus ministrul Agriculturii, într-o conferință de presă, informează Agerpres.
Întrebat de ce nu merge să cumpere din aceste țări astfel de produse, Daea a răspuns că în astfel de situații „nu te duci cu sacoșa în magazin, nu suntem aventurieri pe aici”.
Acesta a subliniat că România va prezenta comparații la fel cum au făcut țările din jur, dar numai după ce vor exista acele analize comparative, adăugând că rezultatele anunțate luni pe produse provenite din spațiul comunitar au fost ca „să stăpânească curiozitatea și să asigure populația României că pe rafturi sunt alimente care se pot consuma”.
În opinia acestuia, nu poate spune dacă există și în România alimente de o calitate inferioară față de statele vestice din UE, subliniind că o comparație se face pe probe identice, „dacă au aceeași origine și aceeași distribuție în statele membre”.
„Eu nu am spus că nu există un dublu standard, pentru că nu a făcut nimeni comparația. Eu o să o fac când am probe identice. Nu pot să compar un produs cu alt produs decât dacă are același furnizor, dacă are aceeași calitate, dacă este etichetat la fel. Într-un cuvânt nu poți să faci diferența decât dacă au aceeași origine și aceeași distribuție în statele membre. (…) După cum bine știți, nu fac speculații și nu dau răspunsuri emoționale, dau răspunsuri prin vocea specialiștilor. Avem acte normative și instituții ale statului care analizează până când au răspuns și iată acum avem un răspuns de etapă. Nu căutăm greșeli, ci vrem să descoperim realitatea și să o prezentăm ca atare”, a subliniat acesta.
Specialiștii MADR, ANSVSA și ANPC au prezentat luni rezultatele unor controale realizate în luna martie pe alimentele provenite din comerț intracomunitar, acestea fiind conforme din punct de vedere al calității pentru aproape toate categoriile de produse.
„În urma tematicii de control efectuate în luna martie, ANF a prelevat 52 de probe din supermarketuri, toate fiind conforme cu prevederile regulamentelor europene privind conținutul reziduurilor de pesticide. Nu s-au depistat reziduuri de pesticide peste limita maximă admisă, la 27 de probe lipseau în totalitate, iar la 25 au fost depistate reziduuri, dar sub limita maximă admisă”, a precizat Băiculescu, informează Agerpres. Au fost recoltate 14 probe la ardei, 15 la tomate, două de brocolli, șapte probe la castraveți, trei la conopidă, una la dovlecei, două la mere și opt la salată verde.
Reprezentații ANPC au anunțat, de asemenea, că toate cele 46 de probe din sortimente din carne de origine Germania, Spania și Italia respectau parametrii fizico-chimici declarați pe etichetă, precum și valoarea nutrițională.
