Aproape 1.100 de cereri de înscriere din 35 de judeţe au fost primite în 10 zile de la intrarea în vigoare a programului de sprijin pentru tomate cultivate în sere sau solarii, a anunţat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Ca să convingă legumicultorii de oportunitatea programului, ministrul Agriculturii a început să umble prin țară.
La 10 zile de la intrarea în vigoare a Programului de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, au fost primite 1097 de cereri de înscriere în program din 35 de județe, cele mai multe solicitări fiind din Giurgiu, Olt, Dolj, Prahova, Galați, Mehedinți și Buzău, se arată într-un comunicat de presă al ministerului. Potrivit coducerii MADR, programul a fost promovat cu scopul de a se asigura consumul de tomate din producția internă.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, şi secretarul de stat Daniel Botănoiu s-au deplasat duminică în teren pentru a prezenta producătorilor agricoli avantajele de care pot beneficia prin această formă de sprijin. Reprezentanţii MADR susţin că sprijinul pentru tomate este un program al cărui randament se va resimţi progresiv, etapă cu etapă, pentru că, odată cu producţia şi primirea sprijinului, va începe şi capitalizarea micului producător, care îşi va permite achiziţionarea unor instalaţii de încălzire sau a unor răsaduri din soiuri performante şi rezistente la perioadele critice.
Valoarea sprijinului financiar acordat beneficiarilor este de 13.481,4 lei/beneficiar/an, sumă ce reprezintă contravaloarea în lei a 3.000 euro/beneficiar/an, pentru o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi. Programul se desfăşoară pe o perioadă de 8 ani. Valoarea totală a programului este de 179,75 milioane de lei, echivalentul a 40 milioane de euro.
Pentru a fi eligibili pentru acordarea ajutorului de minimis pentru cultura de tomate, de 3.000 de euro/an, beneficiarii trebuie, printre altele, să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de cel puţin 1.000 de metri pătraţi, să obţină o producţie de minimum 2 kilograme tomate/mp, dar şi să valorifice o cantitate de tomate de 2.000 kilograme, dovedită cu documente justificative.
Potrivit datelor MADR, importurile de roşii se ridică anual la 50.000 de tone şi costă în jur de 35 de milioane de euro, în timp ce exporturile sunt de 16 ori mai reduse, respectiv de numai 3.000 de tone, cu o valoare de 2 milioane de euro, informează Agerpres.
Conform datelor statistice, consumul mediu de tomate pe locuitor în România se ridică la 31 de kilograme, faţă de 34,5 kg în UE, iar producţia reprezintă 20,27% din producţia totală de legume produsă în România. La nivelul anului 2015, producţia de roşii a fost de 101.881 tone în sere şi solarii.