Acasă Focus Agricol Promisiuni nerespectate, greve și bani mulți

Promisiuni nerespectate, greve și bani mulți

de M G

apiaPlăţile aferente campaniei agricole 2015 pentru schemele din sectorul zootehnic se vor finaliza luna aceasta, dă asigurări Nicolae Horumbă, director general Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), care recunoaște că autoritățile ”nu și-au ținut promisiunea față de fermieri” și că ”plățile se mișcă încet”. De altfel, softurile folosite la plata subvențiilor au ajuns în atenția Corpului de Control al premierului.

În cadrul campaniei agricole 2015, APIA a făcut plăți totale de 1,919 miliarde euro, pentru circa 920.000 fermieri, dintr-un total de 2,1 miliarde euro alocate, a anunțat Nicolae Horumbă, director general al APIA, astăzi, într-o conferință de presă. Acest lucru corespund unui procent de peste 91% plăți făcute pentru toate subvențiile 2015. Mai sunt de plată cererile pentru aproximativ 18.000 de cereri. Cele mai mari întârzieri se înregistrează la plata subvențiilor în zootehnice, motiv pentru care câțiva fermieri au început greva foamei la începutul lui august 2016 și suspendată câteva zile mai târziu, când autoritățile au avansat ca termen de plată pentru 95% din aceste subvenții data de 15 august. Pentru că termenul nu a fost respectat, fermierii au început din nou greva foamei.

„Noi înțelegem că fermierii care fac greva foamei acum sunt nemulțumiți de faptul că plățile – ca să zic așa – se mișcă încet. Dar se mișcă încet și din motive care țin de modul în care fermierii își completează cererile de plată, de greșelile care se fac în cererile de plată. Și asta necesită clarificări cu fermierii”, a declarat Horumbă.

Potrivit regulamentelor europene, plățile subvențiilor din campania agricolă 2015 trebuiau achitate până la 30 iunie 2016, dar, din cauza complexității lor, Comisia Europeană a decis prelungirea termenului până la 15 octombrie 2016. În această situație, de întârzierea plăților, se află 27 de state comunitare, susțin oficialii APIA.

Fermierii sunt de vină, în principal

Principala cauză ce a condus la această situație, de întârziere a plăților, este generată tot de fermieri, care nu și-au completat cum trebuie cererile, susține Horumbă. Potrivit acestuia, în 1.288 de cereri au fost identificate peste 10.000 de erori, ce trebuie lămurite de către fermieri. De remarcat, aceste erori au fost idenficate începând cu luna iulie 2016, când a fost gata programul informatic de plată, adică după termenul regulat de plată a subvențiilor, de 30 iunie.

„Plățile pe domeniul zootehnic se vor termina până la sfârșitul lunii august (…). Nu, nu ne-am respectat promisiunea (față de fermieri, n.r.). Dar trebuie înțeles că nu toate cererile fermierilor sunt perfect depuse, nu toate cererile fermierilor sunt complete. Or, e foarte dificil să poți să gestionezi cereri care sunt incomplete, cereri pentru care mai e nevoie să le ceri lămuriri suplimentare fermierilor. Asta e principala cauză pentru care nu s-a putut respecta acel procent de 95% la data respectivă”, precizează directorul general al APIA.

El afirmă că există fermieri care nu se prezintă la sediile APIA atunci când sunt chemați pentru clarificări. Din punct de vedere tehnic al aplicației și al persoanelor care gestioneză cererile, lucrurile la acea dată erau fezabile. Când vorbești de 192.000 de fermieri cu cereri pe zootehnie, lucrurile nu pot curge întotdeauna așa uns, cum îți dorești”, spune Horumbă.

„Sunt multe nemulțumiri vizavi de activitatea APIA, nemulțumiri ale fermierilor care până acum nu și-au primit sumele la care aveau dreptul. Suntem de acord cu nemulțumirilor acestor fermieri, îi înțelegem, dar trebuie să precizăm că plățile trebuie făcute în deplină legalitate și regularitate”, precizează Horumbă, care adaugă că încă se fac verificări în cazul cererilor acestora.

De altfel, directorul general al APIA ia în calcul ca fermierii nemulțumiți să dea APIA în judecată. Avem câteva sute de procese pe rol. Divergențele sunt legate în general de deciziile de plată, pentru care unii dintre ei se consideră nedreptățiți”, afirmă Horumbă.

Termenul final de plată pentru campania 2015 este 15 octombrie, pentru plățile directe făcute prin Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), iar pentru cele din bugetul național și prin Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADR) este 30 decembrie.

Control la soft

Softul implementat la APIA pentru a autoriza plăţile subvenţiilor către fermieri este verificat de corpul de control al premierului Dacian Cioloş, a mai spus Horumbă. Nu a ajuns corpul de control aici, corpul de control ne-a solicitat nişte informaţii despre contractele de dezvoltare de soft, informaţii pe care suntem aproape gata să i le furnizăm, a declarat directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. Cererea a fost primită de câteva zile, a spus şeful APIA.

Societatea care a elaborat ultimul sistem informatic cu care lucrează funcționarii APIA este Siveco, dar în parteneriat cu Teamnet International. Contractul cadru dintre APIA şi Siveco, în valoare de 32 milioane euro, expiră la sfârşitul acestui an, iar dezvoltarea extensiilor de program necesare plăţii subvenţiilor 2015 costă aproximativ 9 milioane euro, a mai spus Horumbă.

De altfel, sistemul informatic care permite plata subvenţiilor pentru fermieri s-a blocat de mai multe ori.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.