Acasă Focus Agricol Scandal pe suprataxa la deșeurile de ambalaje

Scandal pe suprataxa la deșeurile de ambalaje

de M G

deseuri sticleUn război stă să izbucnească între producătorii din industria alimentară, firmele de colectare a deșeurilor și Ministerul Mediului din cauza suprataxelor impuse de autoritățile de mediu pentru neîndeplinirea cotelor de colectare a deșeurilor. În lipsa unei soluții de compromis, producătorii, care pun pe piață viitoare deșeuri de ambalaje, precum sticlele, amenință scumpirea alimentelor și băuturilor, pentru a acoperi pierderile generate de suprataxă.

Mâine (n.r. – joi), producătorii din indstria alimentară se vor întâlni la Ministerul Mediului cu reprezentanți ai autorităților de mediu și cu cei ai organizațiilor care se ocupă de colectarea deșeurilor de ambalaje”, a declarat Emil Dumitru, președintele Federației Naționale Pro Agro, organizaţie profesională din agricultură, industria alimentară şi servicii conexe din România. Potrivit acestuia, se speră să se ajungă la o soluție viabilă pentru toate părțile în problema suprataxei pentru neîndeplinirea cotei de coletare a deșeurilor de ambalaje. ”Nu este vina industriei că nu este îndeplinită cota. Producătorii au respectat legea și au transferat responsabilitatea colectării deșeurilor de ambalaje către organizațiile special create în acest scop. În lunile noiembrie și decembrie, acestea nu au mai respectat prevederile contractuale, astfel că producătorii sunt în situația de a plăti penalități de 9,5 milioane de euro”, a spus Emil Dumitru.

Lege impusă

În toamna anului 2015, Parlamentul a votat Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, lege absolut necesară pentru ca România să scape de un proces deschis de Comisia Europeană la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Dacă nu era adoptată această lege, România risca amenzi severe din partea Comisiei. Condițiile impuse prin noua lege sunt extrem de dure pentru cei care pun pe piață viitoare deșeuri de ambalaje, cei din industria alimentară fiind dintre primii vizați.

Legislație privind colectarea deșeurilor de ambalaje există încă din 2005, chiar și ținte de colectare. Prin OG nr. 31/2013 de completare și modificare a OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, se introduce obligativitatea operatorilor economici ce pun pe piață viitoare deșeuri de ambalaje de a plăti o contribuție de 2 lei/kg pentru diferența de cantitate de deșeuri ce nu a fost colectată față de ținta stabilită prin act normativ. Prin Legea nr. 249/2015, noile ținte de reciclare sunt: 60% din greutate pentru sticlă; 60% din greutate pentru hârtie/carton; 50% din greutate pentru metal; 15% din greutate pentru lemn; 22,5% din greutate pentru plastic. De altfel, producătorii din industria alimentară nu sunt de acord cu nivelul suprataxei, nu cu principiul în sine. ”Și în alte țări se practică astfel de taxe, dar ele sunt sensibil mai mici. De exemplu, în Bulgaria este echivalentul a 0,3 lei/kg”, a adăugat Dumitru.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.