România va avea sistem de ecarisaj de stat, pentru că niciun privat nu a mai vrut să se implice în această afacere. Măsura se adresează populației și primăriilor, astfel că programul de înființare a acestui sistem va fi asigurat de Ministerul Dezvoltării, pe banii Ministerului Agriculturii.
O perioadă lungă de timp, România a stat sub spectrul declanșării unei proceduri de infrigement pentru că nu are un sistem de ecarisaj funcțional, care să preia cadavrele de animale de la populație și de pe spațiile publice. Înainte de aderare, Ministerul Agriculturii, prin Administrația Domeniilor Statului, a organizat o licitație pentru concesionarea acestui serviciu, ce urma să fie subvenționat de către stat până în 2010. Licitația a fost câștigată de Protan împreună cu societatea ATEV din Ungaria. Lucrurile au mers doar un an, pentru că, în 2008, firmele au dat în judecată ministerul pentru o datorie de 4 milioane de euro. La ora actuală, Protan este în pragul desființării.
Achim Irimescu, ministrul Agriculturii, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că a găsit soluția prin care sistemul public de ecarisaj să poată fi înființat. Astfel, sistemul de ecarisaj va fi organizat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), prin consilii județene și primării, care vor colecta și cadavrele de animale, iar finanțarea va fi asigurată de Ministerul Agriculturii. ”MADRP şi-a asumat organizarea acest sistem, dar banii vor veni integral din bugetul MADR ca ajutoare de stat. Asta a fost convenţia cu MDRAP. Prin ajutor de stat se rambursează transportul animalelor 100%, dar numai 75% din partea de ecarisare şi distrugere al cadavrelor”, a anunțat ministrul.
Suma exactă pentru punerea la punct a acestui sistem nu a fost stabilită. ”Este greu să dau o cifră exactă, avem nişte simulări pe variante. Una este cea în care trebuie să cumpărăm utilajele, iar ANARZ (n.r. – Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie) să se ocupe de colectarea cadavrelor şi depozitarea în unităţi frigorifice, ele urmând să fie colectate la o săptămână sau două pentru distrugere. Era o cifră de 12 milioane euro pentru început pentru achiziţia utilajelor, dar este vorba de o analiză mult mai complexă de atât. Am mai avut în vedere unde sunt plasate unităţile de distrugere pentru că sunt şi multe abatoare care au capacităţi de distrugere a deşeurilor animale. Trebuie să ai în vedere cea mai bună aşezare geografică, o repartizare judicioasă şi un transport cât mai ieftin posibil pentru a reuşi să faci să funcţioneze acest sistem”, a explicat ministrul Achim Irimescu.
