Comisia Europeană şi Parlamentul European au păreri divergente în ceea ce priveşte piaţa laptelui din UE. Comisia a iniţiat un Raport privind „Evoluţia situaţiei pieţei produselor lactate şi aplicarea dispoziţiilor prevăzute în Pachetul privind laptele”. Parlamentul îl consideră prea „optimist” având în vedere evoluţia preţurilor din ultima perioadă.
„Piaţa UE a laptelui se află în prezent într-o situaţie destul de favorabilă”, se arată în Raportul Comisiei Europene către Parlamentul European şi Consiliu. Potrivit documentului, preţul mediu al laptelui în UE în ianuarie 2014 era de 40,03 cenţi/kg, adică cu 17 % mai mare decât în ianuarie 2013, reprezentând cel mai ridicat preţ mediu al laptelui înregistrat vreodată (n.r. – statisticile încep cu anul 1977). Această tendinţă ascendentă a fost observată şi în ceea ce priveşte preţul produselor lactate. Evoluţia este determinată de cererea puternică la nivel mondial, care a contribuit la menţinerea unor preţuri ferme. „Cu toate acestea, o rectificare a preţurilor nu ar trebui exclusă, având în vedere creşterea producţiei de lapte remarcată la principalii exportatori”, se arată în Raport.
„Previziunile pe termen mediu privind laptele şi produsele lactate sunt favorabile atât în ceea ce priveşte piaţa mondială, cât şi piaţa internă”, precizează documentul. Experţii CE au ajuns la concluzia că se preconizează creşteri ale producţiei rezultate în urma ridicării sistemului de cote în special în statele membre restricţionate în prezent de acest sistem, cum ar fi Irlanda, Germania, Olanda, Danemarca, Austria şi Polonia, precum şi în Franţa. „Producţia va depinde de ritmul de creştere a consumului atât în UE, cât şi la nivel mondial, precum şi de alţi factori, cum ar fi constrângerile legate de mediu”, concluzionează Raportul.
Analiză
Raportul CE analizează cele mai importante elemente ale aşa-numitului „Pachet privind laptele”, care a intrat în vigoare la 3 octombrie 2012 şi se aplică până la 30 iunie 2020.
Primul element analizat se referă la contractele obligatorii între fermieri şi procesatori. Ele au fost introduse ca măsură de stabilire a responsabilităţilor operatorilor din lanţul produselor lactate, cresc gradul de conştientizare a semnalelor pieţelor, îmbunătăţesc transmiterea preţurilor, adaptează oferta la cerere şi evită anumite practici comerciale neloiale. „După eliminarea regimului cotelor de lapte, acestea vor constitui un instrument util pentru producători şi procesatori de planificare a volumelor lor de producţie”, precizează documentul.
Acesta este singurul capitol la care România stă bine, având în vedere că face parte dintre cele 12 state comunitare care au introdus aceste contracte obligatorii înainte de intrarea în vigoare a Pachetului privind laptele.
Contractele au dobândit caracter obligatoriu în special în statele membre în care structura cooperativă a relaţiilor contractuale dintre producătorii şi procesatorii din sectorul produselor lactate a fost mai puţin pronunţată, susţine Raportul. La noi este o mare problemă reticenţa agricultorilor la asociere, astfel că aceste contracte obligatorii sunt o măsură de protecţie.
Declaraţii obligatorii
Potrivit Raportului, aproape 64 % din totalul livrărilor de lapte de vacă sunt efectuate de fermieri către cooperativele de prelucrare sau către cooperativele de procesare ale căror membri sunt. Statisticile arată că fermierii români preferă să livreze lapte direct procesatorilor privaţi; aceeaşi tendinţă se înregistrează şi în Bulgaria şi Croaţia, spre deosebire de Malta, unde mai tot laptele ajunge la cooperative de prelucrare.
Pe de altă parte, Pachetul privind laptele pune mare accent pe organizaţiile de producători, pe care le consideră necesare pentru creşterea puterii de negociere.
Regulamentele generate de Pachetul pentru lapte au introdus declaraţiile obligatorii privind livrările de lapte. Acestea sunt necesare pentru o analiză mai amănunţită a evoluţiei pieţei după expirarea regimului cotelor de lapte şi pentru asigurarea transparenţei. ”Aceasta se aplică începând cu 1 aprilie 2015”, se arată în Raport.
Contrazicere de la Parlament
Raportul CE a ajuns în Parlamentul European pentru adoptare. Proiectul de aviz al Comisiei parlamentare pentru control bugetar face „sugestii” pentru completarea Raportului, punând accent pe situaţia economică a sectorului. „Raportul prezintă o descriere optimistă a situaţiei pieţei, aceasta fiind de fapt contrazisă de ultimele evoluţii ale preţurilor”, se arată în Proiectul de aviz. Potrivit acestuia, „problema volatilităţii preţurilor reprezintă principala provocare cu care se confruntă producătorii de lapte”, iar „embargoul rus asupra produselor agricole a demonstrat în mod remarcabil faptul că ar fi necesară o consolidare a cadrului de reglementare stabilit pentru a face faţă episoadelor de volatilitate extremă a pieţei”.
