Comisia Europeană a finalizat regulamentul de aplicare necesar pentru stabilirea formei definitve a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, document esenţial pentru accesarea fondurilor comunitare. Autorităţile române au invocat mereu lipsa acestui regulament ca să poată face treaba până la capăt.
“Regulamentul pentru dezvoltare rurală tocmai a fost adoptat de către Comisie şi este la Parlament şi la Consiliu, care au încă două luni pentru a-şi da acordul. Poate fi un acord tacit sau un acord direct prin vot. Din punct de vedere formal, regulamentul respectiv de aplicare nu este adoptat, dar textul există şi acum vă spun că statele membre care chiar vor să avanseze mai repede pot să o facă pentru că din momentul din care Comisia Europeană a început elaborarea acestui regulament de implementare a Programului de Dezvoltare Rurală am avut consultări directe cu statele membre. Am avut chiar adaptări ale textului pentru a ţine cont de remarcile statelor membre şi am recomandat tuturor statelor membre să înceapă pregătirea Programului de Dezvoltare Rurală în paralel cu adaptarea acestui regulament tocmai ca să nu întârzie”, a declarat, la Bucureşti, într-o conferinţă de presă, comisarul European pentru agricultură Dacian Cioloş.
Potrivit acestuia, Parlamentul şi Consiliul nu pot aduce modificări textului regulamentului, pot doar să accepte sau să respingă documentul. “Eu nu văd probleme de respingere pentru că textul l-am negociat informal şi cu Parlamentul şi cu statele membre. Deci practic textul pe baza căruia statele membre pot să îşi finalizeze Programul de Dezvoltare Rurală există”, a adăugat comisarul european.
Clarificări la nivel înalt
Recent, un înalt demnitar din Ministerul Agriculturii a declarat că România va prezenta foarte curând o primă formă a PNDR, dar fără să se intre în amănunte, pentru că CE tot va aduce modificări şi completări. În plus, nici regulamentele comunitare nu sunt gata, motiv pentru care draftul destinat CE va fi unul “light”.
“Comisia Europeană nu o să ceară să se adauge anumite lucruri, ci eventual să se clarifice. Am constatat că în perioada de programare actuală birocraţia a crescut mult şi procedurile au fost foarte complexe pentru că anumite prevederi privind criterii de selecţie sau de eligibilitate din Programul de Dezvoltare Rurală au fost ambigue şi atunci funcţionarul de la agenţie poate să interpreteze după cum crede el de cuviinţă (…)”, a ţinut să lămurească problema Dacian Cioloş.
Pentru perioada de programare 2014-2020, România dispune de 8,015 miliarde de euro, bani ce vor fi orientaţi către proiecte ce vizează 14 măsuri principale structurate pe trei direcţii: partea de produse vegetale şi achiziţie de utilaje, pe zootehnie, prioritar fiind sectorul de reproducţie, şi pe dezvoltarea fermelor de familie.
