EximBank analizează acordarea de facilităţi totale de aproape 31 de milioane de euro pentru un pachet de 15 proiecte de investiţii, care urmează să fie derulate cu fonduri europene prin intermediul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), Măsura 121 – Modernizarea exploataţiilor agricole, se arată într-un comunicat de presă.
„Suntem încrezători că toate cele 15 proiecte vor ajunge la faza de implementare, iar EximBank va putea contribui astfel la atingerea obiectivului general al Măsurii 121: prin sprijinul oferit întreprinzătorilor din domeniu, aceştia vor putea realiza ferme zootehnice competitive, cu un înalt grad de automatizare, proiectate în conformitate cu standardele comunitare”, a spus Ionuţ Costea (foto), preşedintele EximBank.
Banca oferă companiilor şi autorităţilor publice care au proiecte finanţate din fonduri structurale un pachet integrat de produse, care cuprinde credite pentru cofinanţare şi prefinanţare, precum şi scrisori de intenţie neangajante sau garanţii. În funcţie de tipul proiectului, EximBank poate acorda credite de investiţii destinate cofinanţării componentei, care reprezintă contribuţia proprie a firmei. Prin acest produs, o societate care a încheiat un contract de finanţare cu autoritatea de management poate obţine 100% din valoarea cheltuielilor eligibile şi neeligibile aferente contribuţiei proprii.
