Acasă Focus Agricol Concurenţa la lapte

Concurenţa la lapte

de M G

Consiliul Concurenţei (CC) a efectuat inspecţii inopinate la patru companii producătoare de lactate participante la procedura de achiziţie publică organizată de Consiliul Judeţean Giurgiu pentru atribuirea contractelor de „furnizare produse lactate pentru elevi şi preşcolari”. Cele patru companii la care s-au desfăşurat inspecţiile sunt SC Dorna SA Suceava, SC Albalact SA Alba, SC Lacta SA Giurgiu şi SC Simultan SRL Făget Timiş, se arată într-un comunicat al autorităţii de concurenţă.

Inspecţiile inopinate au avut loc în cadrul investigaţiei declanşate de Consiliul Concurenţei privind o posibilă înţelegere între cele patru companii de a participa cu oferte trucate la licitaţia organizată de Consiliul Judeţean Giurgiu în data de 2 septembrie 2010. Valoarea totală a contractelor, încheiate cu cele patru companii pentru perioada 2010 -2014, este de 17,9 milioane lei (aproximativ 4,2 milioane euro).

„Suspectăm că ar exista o înţelegere între companiile inspectate de a participa cu oferte formale la licitaţie. În acest fel, contractele au fost adjudecate prin rotaţie, fiecare dintre cele patru companii câştigând cel puţin un contract. În domeniul achiziţiilor publice concurenţa se manifestă în momentul participării la licitaţii. De aceea, este foarte important să depistăm şi să corectăm disfuncţionalităţile din acest domeniu, astfel încât în final să avem o cheltuire eficientă a fondurilor publice”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor.

Legea concurenţei (nr. 21/1996) interzice orice înţelegeri exprese sau tacite între agenţii economici ori asociaţiile de agenţi economici, care au ca obiect sau au ca efect denaturarea concurenţei, în special cele care urmăresc participarea, în mod concertat, cu oferte trucate la licitaţii sau la orice alte forme de concurs de oferte.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.