Acasă Focus Agricol Investiţii la InterAgro

Investiţii la InterAgro

de M G

Grupul de firme InterAgro estimează o cifră de afaceri pe 2010 de circa un miliard de euro, în creştere faţă de 2009, când compania a obţinut doar 720 milioane euro, a anunţat omul de afaceri Ioan Niculae (foto), preşedintele Grupului, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la înfiinţarea InterAgro SRL.

Acesta a precizat că, în partea doua a anului, au existat o serie de factori defavorizanţi, determinaţi de vremea nefavorabilă, dar care s-a extins la nivel global, nu numai în România. „Seceta şi îngheţul au influenţat preţurile cerealelor la nivel global şi, cu toate că şi pentru noi recoltarea grâului şi rapiţei au fost un dezastru din cauza ploilor, am reuşit să recuperăm pe partea de preţuri”, a spus Niculae. Potrivit acestuia, în luna iunie preţul mondial al grâului se situa între 130-135 euro pe tonă, iar la sfârşitul lunii iulie acesta a depăşit 200 euro pe tonă.

Pentru 2011, preşedintele grupului InterAgro a precizat că investiţiile previzionate se ridică la 75 milioane euro în domeniul energetic, precum şi într-o fabrică de procesare a seminţelor oleaginoase de rapiţă şi floarea-soarelui.

De pe Columna lui Traian la Zimnicea

SC Intervitt SRL Zimnicea, membră a Grupului InterAgro, va pune pe piaţă gama de vinuri „Crama Voievodului”, care va cuprinde atât vinuri roşii, cât şi vinuri albe. Primul vin din această colecţie prezent pe piaţă va fi „Nobilitas”, care provine dintr-o plantaţie situată în podgoriile Terasele Dunării. Este un vin nobil, cu denumire de origine controlată, care acoperă o gamă vastă de soiuri pentru vinurile roşii (Cabernet Sauvignon, Pinot Noir, Fetească Neagră şi Merlot) şi cele albe (Chardonay, Sauvignon Blanc şi Crâmpoşie). Soiul Crâmpoşie este unul autohton, dar aparte, existând dovezi că şi dacii cultivau acest soi pe podgoriile lor (chiar şi pe Columna lui Traian apare acest tip de viţă de vie).

Vinurile sunt produse în Centrul de Vinificaţie de la Zimnicea, aparţinând SC Intervitt SRL. Acesta a fost realizat printr-o investiţie de 9 milioane de euro, pentru care au fost accesate şi fonduri europene. Aportul efectiv al companiei este de circa 7 milioane de euro. Capacitatea Centrului de Vinificaţie este de 2,5 milioane de litri de vin pe an. În anul viticol 2010-2011, se estimează o producţie de aproximativ un milion de litri de vin.

Centrul de la Zimnicea îşi asigură materia primă – strugurii – din propriile podgorii. SC Intervitt SRL deţine 334 ha de viţă de vie, plantaţia fiind complet tehnologizată, de la irigarea prin picurare şi până la recoltarea mecanizată. Pentru anul viitor, societatea îşi propune să crească suprafaţa plantată cu viţă de vie, astfel încât să se ajungă la 400-420 hectare cultivate cu vie.

Dulciuri de la InterAgro

SC InterAgro SRL a inaugurat Fabrica de napolitane şi biscuiţi, aceasta fiind cea mai recentă investiţie a companiei. Costurile pentru realizarea acestui obiectiv se ridică la 5 milioane de euro, fondurile necesare fiind asigurate din surse proprii. Dulciurile sunt destinate pieţei interne, urmând să fie comercializate în supermarketuri şi prin distribuitori. Pentru 2011, se preconizează o cifră de afaceri de aproape 30 milioane de lei, la o producţie obţinută prin utilizarea a 80% din capacitatea fabricii; se estimează că anul următor producţia va fi majorată.

Un deceniu de InterAgro SRL

InterAgro SRL Zimnicea, una dintre principalele companii din cadul Grupului InterAgro, a împlinit 10 ani de la înfiinţare, perioadă în care a devenit una dintre cele mai importante firme din ţară cu activitate integrată în domeniul agro-alimentar. În cei 10 ani de existenţă, societatea a dezvoltat o strategie investiţională prin care s-a reuşit obţinerea unei stabilităţi economice într-o zonă lipsită de posibilităţi financiare. Prin crearea masivă de locuri de muncă, InterAgro SRL a pus bazele unei dezvoltări solide în zona Teleorman.

Compania a fost înfiinţată având ca principal obiect de activitate agricultura, pentru a pune în valoare potenţialul zonei. Astfel, resursele financiare au fost orientate către investiţii masive în tehnologii moderne, performante şi de ultimă generaţie, atât în agricultură, cât şi în zootehnie şi industria alimentară.

În perioada 2001-2010, SC InterAgro SRL a realizat investiţii totale în valoare de aproape 270 milioane de lei, din care cele în curs de finalizare se ridică la peste 64 milioane de lei.

Una dintre cele mai importante activităţi din cadrul InterAgro SRL este cea legată de procesarea laptelui. Din 2004, funcţionează Fabrica de produse lactate şi brânzeturi; aici se obţin produse proaspete, tradiţionale, fabricate din lapte furnizat de fermele de vaci proprii. Pentru punerea în funcţiune a fabricii s-au cheltuit 2,5 milioane de euro. InterAgro SRL deţine şi o moară, cu o capacitate de măcinare de măcinare de 150 de tone pe zi, pentru care s-au investit 6 milioane de euro în echipamente de înaltă tehnologie. La aceasta se adaugă cele cinci brutării din Teleorman şi Bucureşti.

„InterAgro SRL va continua politica sa de dezvoltare a activităţilor integrate, agricole şi alimentare, care s-a dovedit benefică pentru zona Teleorman şi pentru locuitorii ei”, a declarat Nicoleta Toncea, directorul general al InterAgro SRL.

Grupul InterAgro este singurul exemplu de integrare pe verticală a unor companii în sectorul agro-alimentar. Grupul produce materie primă (produse agricole, lapte etc), le procesează (există un întreg complex de morărit), le trasformă în alimente (produse lactate, de panificaţie, mezeluri etc). În plus, pentru a asigura producţia necesară, Grupul InterAgro deţine utilaje agricole super-performante, dar şi combinate de îngrăşăminte chimice. De altfel, în prezent, cea mai dificilă activitate este reprezentată de cea din combinatele chimice.

Spectrul falimetului

Reamintim, din luna mai 2009 şi până la 31 octombrie 2010 a fost în vigoare o lege care acorda anumite facilităţi companiilor ce obţineau statutul de întreruptibil la gaze naturale. Mai exact, companiile cu un consum mare şi constant de gaze puteau opta pentru statutul de întreruptibil, care, pe de o parte, le dădea posibilitatea să primească doar gaze din producţia internă, iar, pe de altă parte, în momentele în care era nevoie, li se întrerupea furnizarea, pentru a fi alimentată, cu prioritate, populaţia (aşa cum s-a întâmplat, de altfel, la începutul anului, când temperaturile au fost extrem de joase).

Reamintim, România asigură din producţia proprie circa 70% – 80% din consumul de gaze naturale, diferenţa fiind importată din Federaţia Rusă, prin intermediari. Gazele din producţia internă, realizată, în principal, de Romgaz şi Petrom, au un preţ recomandat de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) de 495 lei/1000 metri cubi (circa 160 dolari/1000 mc). Gazele din import costă, în prezent, aproximativ 388 dolari/1000 mc.

De acest statut au beneficiat şi combinatele InterAgro. “În această perioadă, combinatele au avut un aport în economia naţională de circa 600 milioane de euro, prin taxele şi impozitele plătite către stat, prin plata gazelor naturale către Romgaz, a serviciilor către Transgaz, CFR, Electrica etc”, a declarat Ioan Niculae. Prin majorarea preţului gazelor naturale, care reprezintă circa 70% din costurile de producţie, preţul final al îngrăşămintelor româneşti îl va depăşi pe cel mondial, astfel încât acestea vor fi scoase de pe piaţă. Evident, acest lucru înseamnă faliment. “Nu de mine este vorba; eu am ce mânca. Dar în industria îngrăşămintelor lucrează circa 10.000 de oameni, în zone preponderent monoindustriale. Cu aceştia ce se va întâmpla? În plus, în industria orizontală mai lucrează aproximativ 50.000 de angajaţi. Mulţi dintre aceştia vor îngroşa rândurile şomerilor. În plus, agricultura românească chiar are nevoie de îngrăşăminte. Ne vom baza numai pe importuri?”, s-a întrebat preşedintele InterAgro.

Pe de altă parte, el a declarat că o uşoară devalorizare a cursului, la 4,4 – 4,5 lei pentru un euro şi 3,4 – 3,5 lei pentru un dolar ar fi benefică pentru mediul de afaceri.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.