Un număr de 759.466 de fermieri au fost autorizaţi pentru efectuarea plăţilor regulare aferente anului de cerere 2019, cu suma totală de 690,98 milioane de euro, începând cu data de…
subvenţii
-
-
România va susţine plafonarea voluntară şi plata redistributivă în noua Politică Agricolă Comună, astfel încât să poată să sprijine mai mult fermele de familie, a anunţat ministrul Agriculturii, Adrian Oros.…
-
Modul în care vor fi împărțite subvențiile agricole în viitorul exercițiu financiar comunitar trebuie să răspundă unui interes general, chiar dacă acest lucru înseamnă și plafonare, este de părere Nicolae…
-
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) anunţă că au fost stabilite cuantumurile aferente Sprijinului cuplat în sectorul zootehnic (SCZ) pentru anul de cerere 2019, urmând ca, începând de…
-
Campania de plăţi în avans a subvențiilor 2019 s-a terminat cu rezultate notabile; 1,335 miliarde de euro au ajuns în conturile a peste 730.000 de fermieri. Până la 30 noiembrie…
-
Noul ministrul al Agriculturii a început să găsească nereguli costisitoare în minister, care, cel mai probabil, se vor finaliza cu returnararea unor sume importante către Comisia Europeană. Nici absorbția fondurilor…
-
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plata avansului pe suprafaţă 726.598 de fermieri, cu o sumă totală de 1,276 miliarde euro, reprezentând 92,11% din numărul…
-
Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat până în prezent pentru plata avansului pe suprafaţă 630.425 de fermieri, cu suma 985 de milioane de euro. Mai exact,…
-
Ministerul Agriculturii a înregistrat succese pe linie, este concluzia bilanțului prezentat de ministrul Petre Daea pentru cei aproape 3 ani de guvernare. Principalul obiectiv a fost acela de a cheltui…
