Preţurile de consum la mărfurile alimentare au scăzut în luna iunie cu 0,24% raportat la mai, însă au urcat cu 3,86% faţă de cele înregistrate în iunie 2017, cele mai…
preţ
-
-
România și Bulgaria au avut cele mai mici prețuri la bunurile și serviciile de consum, aproximativ la jumătate față de media comunitară, a anunțat Eurostat. Între timp, situația s-a schimbat,…
-
Fermierii din întreaga lume încep să resimtă efectele creşterii preţului la petrol la cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani, ceea ce le reduce veniturile, şi aşa afectate de…
-
Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a crescut în martie 2018, comparativ cu luna precedentă, impulsionat de majorarea preţurilor la cereale şi lactate, a anunţat Organizaţia Naţiunilor Unite pentru…
-
România nu stă rău în ceea ce priveşte preţurile alimentelor, dar o creştere generalizată a acestora poate fi combătută prin mijloace macroeconomice, respectiv politica fiscal-bugetară a Guvernului şi politica monetară…
-
Guvernul francez va încerca să echilibreze relaţiile comerciale dintre fermieri, procesatori şi distribuitori printr-un proiect de lege şi care ar urma să propună majorarea preţului minim reglementat la alimente şi…
-
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat miercuri că majorările de preţ la ouă înregistrate în ultima perioadă nu sunt justificate şi l-a acuzat pe preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, că…
-
Prețul cărnii s-a prăbușit la poarta fermelor, dar în magazine acest lucru nu se vede. Dimpotrivă, prețul la consumator este tot mai mare. De aceea, crescătorii de animale solicită intervenția…
-
Preţul ouălor a crescut la poarta fermei cu 24% în octombrie 2017, comparativ cu perioada similară a anului trecut, această situaţie fiind determinată de „criza fipronilului” din luna august, care…
