Fondurile europene pentru finanţarea infrastructurii secundare de irigaţii s-au epuizat în primele 5 zile de la deschiderea sesiunii de depunere a proiectelor. Submăsura a devenit foarte atractivă, în condițiile în…
fonduri
-
-
Nu stăm foarte rău cu irigațiile, este concluzia președintelui PSD al Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților, la o dezbatere organizată de comisie privind irigațiile, în condițiile în care e…
-
Fondurile europene intrate în conturile fermierilor români în perioada 2017-2019 se apropie de 9 miliarde de euro, numai în acest an Comisia Europeană decontând României peste 2,7 miliarde de euro…
-
Infrastructura principală de irigații s-a mărit cu un obiectiv extrem de important, Canalul Siret-Bărăgan, dar fără banii necesari pentru realizarea lui. Ministerul Agriculturii nu a putut preciza, la solicitarea Focus…
-
Fermierii au la dispoziţie 200 de milioane de euro pe an pentru investiţii în infrastructura de irigaţii, prin submăsura 4.3. din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 –…
-
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) are planuri ambițioase în acest an, dar trebuie să facă față obstacolelor reprezentate de asigurarea surselor de finanțare. Vrea să atragă fonduri europene pentru…
-
Programul tomate românești are mare succes printre producători, motiv pentru care Ministerul Agriculturii s-a văzut în situația de a suplimenta fondurile pentru subvenționarea legumicultorilor. În aceste condiții, suma pusă la…
-
Evoluția pestei porcine africane (PPA) în România nemulțumește industria cărnii, care cere ca statul să-și definească prioritățile în domeniu. Mai exact, dacă promovează creșterea porcilor în sistem industrial sau tradițional,…
-
Fondurile europene nerambursabile alocate în sesiunea 2018 prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) pentru dezvoltarea fermelor mici, respectiv 47,79 milioane de euro, au fost…
