Un român consumă în medie numai 6-7 kg de iaurt pe an, la jumătate faţă de unguri sau polonezi, de exemplu. Între motivele pentru care românii nu obişnuiesc să consume…
consum
-
-
Românii sunt printre cei mai mari consumatori de cartofi din Europa, cu o cantitate de 94 kg pe an, din care, însă, mai mult de 20 de kilograme sunt cartofi…
-
România deţine o cincime din suprafaţa amenajată pentru piscicultură din UE, dar realizează doar 0,2% din producţia de peşte a blocului comunitar, iar consumul pe cap de locuitor, de 5…
-
Realizarea unei Burse de Pește la Tulcea pare să prindă contur, după opt ani de discuții și analize, în condițiile în care au fost deja încheiate licitațiile pentru adjudecarea lucrărilor…
-
Preţurile de consum au scăzut cu 0,3% în luna august, iar inflaţia anuală a coborât la 0,84%, în condiţiile în care alimentele s-au ieftinit cu 0,9% faţă de luna iulie,…
-
Dacă ne uităm în statisticile oficiale, vedem că România stă foarte bine la consumul de băuturi alcoolice, comparativ cu media europeană. Cu alte cuvinte, românului nu-i displace băutura. Dacă ascultăm…
-
Românii se află pe ultimele locuri în ceea ce priveşte consumul de lapte, cu circa 100 ml pe zi/persoană, mult sub media europeană. Un aspect îl constituie însă piaţa neagră,…
-
Cifra de afaceri netă a producătorului de bere Heineken România a ajuns anul trecut la 1,12 miliarde de lei (254 milioane de euro), în scădere cu 5% comparativ cu 2012,…
-
KFC a introdus un sistem pilot în restaurant, care poate reduce consumul de apă cu până la 90%, se arată într-un comunicat de presă. Folosind o tehnologie de ultimă generaţie,…
