Producătorii agricoli şi cei din sectorul piscicol – persoane fizice sau juridice – vor fi sprijiniți să obțină finanțare pentru campania agricolă de primăvară, pentru achiziționarea de terenuri agricole în…
agricol
-
-
Fermierii au la dispoziţie, până la 31 martie 2017, 50 de milioane de euro pentru împăduriri prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020. Banii sunt destul de atrăgători, având…
-
Agricultorii pot depune cereri de finanţare, până la 30 decembrie, pentru proiecte de investiții în procesarea produselor agricole şi a celor din sectorul pomicol, aceştia având la dispoziţie fonduri europene…
-
Agenţia Domeniilor Statului (ADS), instituţia care administrează terenul agricol al statului, are de recuperat 236,5 milioane lei (circa 52,5 milioane euro) doar de la cei mai mari zece datornici ai…
-
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), instituţia responsabilă cu gestionarea fondurilor europene destinate dezvoltării rurale, a decis eliminarea termenului de valabilitate de minim 10 ani pentru contractele de arendă a…
-
Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) a ajuns sâmbătă, la Nairobi (Kenya), la un important acord, în urma căruia ţările dezvoltate vor elimina subvenţiile pentru exporturile de produse agricole, aşa cum…
-
Proprietarii care arendează sau vând terenurile vor primi, pe lângă banii încasaţi de la agentul comercial care va prelua pământul în exploatare, şi sume suplimentare echivalente cu plata pe suprafaţă…
-
Comisia Europeană a aprobat 41 de noi programe de promovare a produselor agricole în UE şi pe pieţele ţărilor terţe, în valoare de 130 milioane de euro, pentru o perioadă…
-
Preţul cadastrului a crescut de trei ori de la începutul anului şi până acum, dacă este să ne luăm după politicieni. România este o ţară fără proprietăţi întabulate, din cauza…
